Cine l-a salvat pe Busuioc: judecatorul CCR Gheorghe Stan, numit tot de PSD. Acesta a invocat „neclaritatea” legii

Cine l-a salvat pe Busuioc judecatorul CCR Gheorghe Stan numit tot de PSD. Acesta a invocat neclaritatea legii

Judecatorul raportor in cazul contestatiei depusa contra numirii in CCR a lui Mihai Busuioc a fost Gheorghe Stan. Stan, trimis tot de PSD in CCR, a invocat „neclaritatea” legii in cazul Busuioc, au declarat surse judiciare pentru aktual24.ro.

UPDATE „Curtea Constitutionala, in cadrul controlului hotararilor Parlamentului, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neintemeiata, sesizarea de neconstitutionalitate formulata si a constatat ca este constitutionala, in raport cu criticile formulate, Hotararea Senatului nr.64/2025 pentru numirea unui judecator la Curtea Constitutionala. In esenta, din examinarea actelor aflate la dosarul cauzei, Curtea a retinut ca domnul Mihai Busuioc are o vechime de peste 18 ani in specialitatea studiilor juridice si, astfel, indeplineste conditia reglementata de art.143 din Constitutie, referitoare la vechimea de cel putin 18 ani in activitatea juridica pentru a putea fi numit in functia de judecator la Curtea Constitutionala”, se arata intr-un comunicat oficial al CCR.

Stan a invocat „retroactivitatea” si „neclaritatea” legii pentru ca Busuioc sa fire admis in CCR, desi Busuioc nu indeplineste in mod evident cerintele constitutionale pentru a ocupa aceasta functie.

Judecatorii Curtii Constitutionale trebuie sa aiba pregatire juridica superioara, inalta competenta profesionala si o vechime de cel putin 18 ani in activitatea juridica sau in invatamantul juridic superior. Busuioc nu indeplineste niciuna dintre aceste conditii.

Functia de judecator al Curtii Constitutionale este incompatibila cu oricare alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul juridic superior (art. 143 si 144 din Constitutie).

Reamintim ca pe 7 mai 2019, Camera Deputatilor l-a votat pe Gheorghe Stan, propus de PSD, pentru functia de judecator la CCR, inlocuindu-l pe Stefan Minea, al carui mandat expirase la 15 iunie 2019.

Citeste si: „Ce cauta Busuioc la CCR?”, a fost intrebat Nicusor Dan. Presedintele a comentat si in legatura cu numirea Liei Savonea in fruntea ICCJ

Cine este Mihai Busuioc

Mihai Busuioc ocupa functia de presedinte al Curtii de Conturi din octombrie 2017. Conform CV-ului sau, in trecut, acesta a ocupat functia de secretar general al Guvernului, pozitie in care a fist instalat de Liviu Dragnea personal.

Busuioc este o mai veche cunostinta a lui Liviu Dragnea. El a fost secretar general adjunct la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice pe vremea cand in fruntea acestuia se afla Liviu Dragnea. La vremea respectiva, adica in 2014, prezenta lui Busuioc in fruntea acestui minister a infuriat Romania TV, un post foarte apropiat de PSD. RTV ii reprosa lui Dragnea ca nu scapa de oamenii PSD-ului.

„Liviu Dragnea a ajuns sa protejeze in functii-cheie oamenii PDL-ului, asta chiar daca el insusi le-a cerut colegilor sa dea afara din conducerea ministerelor reprezentantii PDL si PNL, transmite Romania TV. Mihai Busuioc este in continuare secretar general adjunct in ministerul condus de vicepremierul Liviu Dragnea, cel al Dezvoltarii Regionale, chiar daca este membru al organizatiei PDL sector 4. Mihai Busuioc a primit primele functii importante inca din timpul guvernarii Aliantei DA. Astfel, in 2006 a fost numit sef al Autoritatii Nationale de Cadastru, iar numele sau a fost vehiculat in legatura cu unele afaceri cu retrocedari. Postul de la ANC l-a detinut pana in mai 2012, cand a fost demis de catre Victor Pont, proaspat numit premier”, anunta Romania TV.

screen-shot-2017-01-05-at-11-04-54

Inainte de a schimba barca, Busuioc era considerat a fi unul dintre oamenii de incredere ai fostului lider al PDL, Vasile Blaga. „Multe din afacerile sulfuroase cu retrocedari din Bucuresti si din Romania poarta amprenta lui Mihai Busuioc”, nota in 2014 si Evenimentul zilei.

Mihai Busuioc avea atunci nu mai putin de sase surse anuale de venit, el incasand indemnizatii pe baza calitatii de membru in cinci consilii de administratie.

screen-shot-2017-01-05-at-11-10-49

„Incredibil: a aparut CV-ul viitorului sef al Curtii de Conturi. Omul, Mihai Busuioc, a absolvit scoala de subofiteri de militie, in 1993. El a scris, smechereste, Scoala Militara Vasile Lascar din Campina. Aceasta informatie lipsea din CV-ul de la guvern, a oferit-o abia azi, parlamentarilor. Subofiter de militie, ma rog, politie, nici macar ofiter. In-cre-di-bil. Un tablagiu, seful CC”, a comentat atunci jurnalistul Mircea Marian pe pagina sa de Facebook.

Mihai Busuioc, a solicitat si primit locuinta de procol de la RAAPPS, desi detine un apartament in Bucuresti si venituri anuale, impreuna cu familia, in valoare de 677.000 de lei. Toate cheltuielile cu aceasta locuinta sunt suportate de Regia de stat, in baza unei ordonante de urgenta semnata de Viorica Dancila si de Eugen Teodorovici.

In 2023, presedintele Curtii de Conturi, Mihai Busuioc, a declarat venituri totale de 339.330 lei, adica aproximativ 6.800 euro/luna net

Citeste si: Nesimtire PSD-ista. Mihai Busuioc a primit casa gratuita de la RAAPPS desi are conturi de sute de mii de euro

Comentarii

Citește mai departe

Aproximativ 100 dintre copiii care au fost răpiți luna trecută dintr-o școală catolică din centrul Nigeriei au fost eliberați. Aceștia au ajuns în capitala statului Niger, Minna, cu o flotă de microbuze escortate de dube militare și vehicule blindate și au fost primiți de guvernatorul Umar Bago. Detaliile despre eliberarea lor rămân neclare, inclusiv dacă […]
Ideologia supremației albe și afirmațiile false conform cărora minoritatea afrikaner din Africa de Sud este persecutată rasial reprezintă o amenințare la adresa suveranității și securității naționale a țării, a avertizat președintele țării, Cyril Ramaphosa. De la preluarea celui de-al doilea mandat de președinte în ianuarie, Donald Trump a susținut în repetate rânduri, fără dovezi, că […]
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,6 grade a zguduit nord-estul Japoniei, determinând evacuarea a aproximativ 90.000 de locuitori și avertismente de tsunami care, câteva ore mai târziu, au fost retrogradate la nivel de alertă. Cel puțin opt oameni au fost răniți. Agenția Meteorologică Japoneză (JMA) a declarat inițial că valuri de până la 3 […]
Poliția israeliană a intrat cu forța, luni, în complexul agenției Națiunilor Unite pentru refugiații palestinieni din Ierusalimul de Est, intensificând o campanie împotriva organizației căreia i s-a interzis să opereze pe teritoriul israelian. Agenția ONU pentru Ajutor și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni (UNRWA), a declarat într-un comunicat că „un număr considerabil” de forțe israeliene, inclusiv […]
În timp ce exporturile din China către SUA au scăzut în cea mai mare parte a anului, livrările către alte destinații au crescut vertiginos, inclusiv Asia de Sud-Est, America Latină, Africa și Uniunea Europeană. Exporturile Chinei au revenit la creștere în noiembrie, după o contracție neașteptată din luna precedentă. Livrările către Statele Unite, însă, au […]