Cine sunt „patriotii” tradatori din Comandamentul „Vlad Tepes”. Adrian Robertin Dinu, un escroc care a incercat sa ii taxeze pe sticlarii din Buzau – VIDEO

Cine sunt patriotii tradatori din Comandamentul Vlad Tepes. Adrian Robertin Dinu un escroc care a incercat sa ii taxeze pe sticlarii din Buzau - VIDEO
Unul dintre membrii gruparii Comandamentul „Vlad Tepes”, formata in jurul generalului pro-rus Radu Theodoru, este Adrian Robertin Dinu. In 2006, acesta a incercat sa ii escrocheze pe producatorii de sticla din Buzau dupa ce a inregistrat la OSIM marca „Galle”.

In urma cu doua saptamani, Adrian Robertin Dinu dadea publicitatii urmatorul ultimatum:

„In numele comandamentului Vlad Tepes, voi face astazi o notificare, a treia notificare, catre presedintele interimar numit si catre guvernul Romaniei. Dragi politicieni, aveti la dispozitie trei zile sa informati poporul roman cu privire la jaful national petrecut de la lovitura de stat din 1989 si pana astazi, cu privire la posibilitatea dezintegrarii teritoriale de dupa lovitura de stat, pe care o cunoasteti, pentru ca unii dintre voi n-ati facut nimic in ultimii 36 de ani, cu exceptia politicii, adica, in viziunea noastra, tradare, tradare si iar tradare: vanzarea Neamului romanesc, expulzarea lui, distrugerea capacitatii de aparare a tarii, distrugerea armatei. Ati vandut tot, ati furat tot, mai putin sufletele noastre, sigur, in ultimii 36 de ani ati incercat si asta. In ultimii cinci ani s-a si vazut: ati achiesat la planul de genocid mondial al satanelor planetare si ati impus vaccinarea obligatorie, ati obligat Satana din varful BOR-ului la interzicerea credintei, la interzicerea accesului in biserica. Ati incercat totul, ati incercat sa ne omorati. Urmeaza sa platiti cat de curand.

Noi, reprezentantii poporului roman, va punem in vedere faptul ca inca poporul nu stie de ce ati facut asta si cum v-ati permis sa faceti in numele lui asta, motiv pentru care, in trei zile, asteptam explicatii cu privire la tot ceea ce ati facut voi, clasa politica tradatoare, impostoare, si, bineinteles, solutia pe care noi v-am propus s-o acceptati: sa plecati acasa, nu inainte de a va dona toate averile dobandite ilegal poporului roman, care in 1989 era aproape suveran, in sensul ca era lipsit de datorii. Partea cu libertatea o s-o discutam separat, pentru ca vom reveni asupra ei cat de curand si poporul va intelege fara discutie.

In ceea ce priveste depopularea tarii, va faceti tot voi vinovati pentru trimiterea in exil, pe timp de pace, a mai mult de jumatate din populatia Romaniei. Tot voi va faceti vinovati pentru politica monetara, care este facuta in exclusivitate de un stapan extern, prin varful bancii care nu este Banca Nationala a Romaniei. Este foarte important sa dati aceste explicatii poporului astazi, pentru ca, in urmatoarea perioada, este posibil ca poporul sa nu mai aiba rabdare cu voi.

Acestea fiind spuse, conditiile notificarii sunt clare: ati fost pusi in intarziere, asteptam raspunsul vostru trei zile. Mai departe, noi toti vom proceda in consecinta, la fel cum ati procedat si voi. Toate cele bune”, spunea Dinu.

Citeste si: Noi perchezitii, general suspectat de tradare in favoarea Rusiei. Gruparea intentiona sa dea o lovitura de stat, vizand chiar si schimbarea numelui tarii, a drapelului si imnului

Cine este Adrian Robertin Dinu

Autointitulat mason si om de afaceri, Dinu a incercat in 2006 sa ii escrocheze pe producatorii de sticla din Buzau. Iata ce scria atunci Romania Libera in legatura cu actiunile lui Dinu.

„La sfarsitul secolului al XIX-lea, Emile Galle inventeaza procedeul de fabricatie al vaselor din sticla ce ii poarta numele. Tehnica producerii obiectelor din sticla este insusita de mestesugarii romani, care incep sa produca acest tip de vase la Buzau, inca din anii ’60.

Dupa 1989, fabrica buzoiana intra in faliment, iar mestesugarii incep sa produca pe cont propriu respectivele obiecte din sticla. Industria in cauza a capatat o amploare deosebita. Spre exemplu, in anul 2003, numai la Buzau existau 64 de firme ce produceau articole de sticlarie dupa procedeul sus-amintit, dintre care 29 aveau cifre de afaceri considerabile. Numai ca, in acelasi an, un asa-zis om de afaceri bucurestean, un smecheras de cartier, a reusit, profitand de lacunele legislative si de prostia crasa a conducerii Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci, sa inregistreze marca „Galle” – in fapt doar semnatura lui Emile Galle, pe care o cunoastem cu totii – pe numele sau, punand in pericol o adevarata industrie.

In urma cu aproape doi ani, 29 din cele 64 de firme producatoare de obiecte din sticla confectionate dupa procedeul „multistrat” din judetul Buzau primesc somatii din partea unei case de avocatura din Capitala, prin care sunt invitate la negocieri cu numitul Adrian Robertin Dinu, cel care, in urma demersurilor facute la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, devenise proprietarul „intelectual” al marcii „Galle”. Atat casa de avocatura, cat si reprezentantii OSIM au ascuns celor somati faptul ca respectivul individ inregistrase doar semnatura – binecunoscuta tuturor – a celebrului sticlar, nu marca propriu-zisa. Mai ales in conditiile in care toti fabricantii romani de „galeuri” isi inscriptioneaza produsele „tip GALL…”, intr-adevar folosind grafia semnaturii inventatorului procedeului de fabricare a sticlei multistrat. In concluzie, toti cei care produceau la acea data sticlarie „tip Galle” erau chemati la negocieri pentru a cumpara un contract de licenta de la titular, care sa le permita sa produca si sa comercializeze produse cu aceasta marca. In caz contrar, erau obligati, spune-se, sa inceteze activitatea de productie si comert, cu consecintele de rigoare. Mai ales in conditiile in care, la negocieri, Adrian Robertin Dinu a ajuns sa pretinda sticlarilor buzoieni sume care variau intre 5 si… 70 la suta din vanzari!

Pe langa prostia celor de la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, care au acceptat inregistrarea chiar si doar a semnaturii lui Emile Galle, a mai aparut un element-surpriza: Autoritatea Nationala a Vamilor, de pe langa Agentia Nationala de Administrare Fiscala, care, tot in anul 2005, comunica sticlarilor somati de Adrian Robertin Dinu ca va inceta vamuirea tuturor marfurilor din sticla inscriptionate „tip Galle”, fiind suspecte de incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala asupra marcii. In schimb, aceeasi autoritate comunica fabricantilor ca vama va permite iesirea din tara a produselor inscriptionate „Galle”, dar nu cu semnatura care le-a facut celebre. Vamesii au fost suficient de vicleni in formularea respectivei adrese, incat sa recunoasca faptul ca afaceristul Dinu a inregistrat ca marca doar grafia originala a semnaturii lui Emile Galle.

Un grup de producatori buzoieni de sticla multistrat a inaintat in instanta o actiune civila impotriva lui Adrian Robertin Dinu si Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci, prin care a cerut anularea inregistrarii marcii „Galle” cu element figurativ si radierea acesteia din Registrul National al Marcilor. Buzoienii, mobilizati de patronul „Stilart”, Vasile Toma, reprezentati de avocatul Dan Mihai, au obtinut victorii pe toate fronturile: Tribunalul Municipiului Bucuresti, Curtea de Apel Bucuresti si Inalta Curte de Casatie si Justitie. Asa ca, pe 17 noiembrie, anularea inregistrarii marcii pe numele afaceristului Dinu a devenit functionala, prin decizia instantei supreme. Astfel producatorii romani de sticla multistrat vor putea, de acum incolo, sa produca si sa comercializele produse inscriptionate „tip Galle”, fara teama ca vreun trantor va veni sa le ceara cota parte din banii castigati prin munca cinstita”.

Articolul este AICI.

Comentarii

Citește mai departe

Ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, sâmbătă, că perioada de interimat ar putea fi mai lungă decât se estimează în prezent şi ar putea dura cel puţin până în luna iunie sau chiar mai mult. El a afirmat că partidele caută în continuare o soluţie politică, dar a subliniat că, […]
Înregistrarea persoanelor care intenționează să escaladeze Muntele Fuji în această vară este în curs de desfășurare, pentru a decongestiona traficul pe cel mai înalt vârf al Japoniei. În 2024, prefectura Yamanashi din centrul Japoniei a instalat o poartă la a cincea stație a muntelui și a lansat un sistem de înregistrare online pentru a reglementa […]
Nava de croazieră afectată de hantavirus se îndreaptă spre Insulele Canare din Spania, unde majoritatea celor aproape 150 de persoane aflate la bord vor fi evacuate și duse acasă după săptămâni petrecute pe mare. Nava MV Hondius, sub pavilion olandez, este așteptată să ajungă în largul insulei Tenerife duminică în zori, unde șeful OMS, Tedros […]
Școala din Tumbler Ridge, care a fost locul uneia dintre cele mai mortale crime în masă din Canada va fi demolată, au anunțat autoritățile. Decizia de a demola școala a venit după întâlniri între consiliul școlar și supraviețuitori, familii și membri ai comunității, a declarat premierul din Columbia Britanică, David Eby, potrivit The Guardian. „Vrem […]
Armata americană a anunțat, vineri, că a lovit o ambarcațiune în Pacificul de Est, ucigând două persoane și lăsând un supraviețuitor în cel mai recent atac asupra ambarcațiunilor suspectate că transportă narcotice. Acest lucru aduce numărul morților în urma atacurilor asupra unor astfel de nave în Caraibe și Pacific la peste 190 de persoane din […]