Ciocniri intre politia franceza si protestatarii care se opun construirii unor rezervoare artificiale de apa in vestul tarii. Sapte protestatari si 24 de politisti au fost raniti

externe

Un protestatar se afla in stare critica la spital iar un politist ranit a fost evacuat cu ajutorul elicopterului, in urma unor ciocniri intre fortele de ordine si protestatari in Sainte-Soline, vestul Frantei, unde mii de oameni s-au strans sa protesteze fata de construirea unui rezervor artificial de apa, potrivit Sky News, BBC si Reuters.

In jur de 3.200 de politisti au fost trimisi la Sainte-Soline.

In total, sapte protestatari si 24 de ofiteri de politie au fost raniti, a spus ministrul de interne Gerald Darmanin, care a pus violenta pe seama a aproximativ 1.000 de activisti de extrema stanga. Tulburarile au inceput in zonele din apropiere vineri, politia retinand 12 persoane, a adaugat el.

Politia a tras cu gaze lacrimogene pentru a respinge protestatari care au aruncat cu artificii si alte proiectile. Au fost confiscate arme, inclusiv bile de petanque, bastoane, bidoane cu benzina, cutite pentru carne.

Cel putin trei masini de politie au fost incendiate dupa ce au izbucnit violente pe santier.

Tulburarile urmeaza saptamanilor de demonstratii antiguvernamentale de la Paris si din alte orase, in legatura cu reforma pensiilor.

Desi nu are legatura cu protestele fata de planurile de crestere a varstei de pensionare, aceasta demonstratie se adauga sentimentului crescand de furie publica.

Cea mai grava seceta inregistrata in Franta vara trecuta a acutizat dezbaterea asupra resurselor de apa din cel mai mare sector agricol al Uniunii Europene. Sustinatorii rezervoarelor artificiale sustin ca acestea sunt o modalitate de a folosi apa in mod eficient atunci cand este nevoie, in timp ce criticii – care le numesc „mega-bazine” – sustin ca sunt nedimensionate si favorizeaza fermele mari.

Oponentii proiectului de irigare din Sainte-Soline, langa Poitiers, au marsaluit in numar mare sambata, in ciuda interzicerii adunarilor in district.

Potrivit autoritatilor locale, la procesiune au luat parte cel putin 6.000 de persoane, desi organizatorii sustin ca grupul era format din 25.000 de oameni.

Presedintele Macron a spus: „Nu vom ceda niciodata acestor violente. Intr-o democratie, nu avem dreptul sa folosim violenta”.

Ministrul de Interne Gerald Darmanin a declarat ca violenta manifestata impotriva ofiterilor din Sainte-Soline este „inimaginabila” si „de nesuportat”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: