Ciolacu a confundat Slovenia cu Slovacia. Analist: „Premierul Romaniei n-are macar o harta mentala a liderilor importanti din Europa cu care ar trebui sa discute”

Ciolacu a confundat Slovenia cu Slovacia. Analist Premierul Romaniei n-are macar o harta mentala a liderilor importanti din Europa cu care ar trebui sa discute
Analistul Sorin Ionita atrage atentia asupra altei gafe comise de premierul PSD Marcel Ciolacu in legatura cu politica externa. Intr-un discurs public, Ciolacu a confundat Slovenia cu Slovacia.

Intr-o analiza publicata de Ionita pe contributors.ro legata de esecul autoritatilro de la Bucuresti de a obtine un portofoliul important in noua Comisie Europeana, Ionita scoate in evidenta o noua gafa a premierului PSD.

„Bomboana pe coliva: dupa toata tarasenia asta, care ai zice ca a fost prima lui grija in ultima luna, Ciolacu incurca in declaratii Slovenia cu Slovacia. N-ar fi mare chestie, se mai intampla – daca Slovacia n-ar avea la Bruxelles pe Maros Sefcovic, care e chiar vicepresedintele Comisiei si prezent in institutie de 15 ani (!), comisar pe diverse domenii inclusiv energie (iata un mandat important). Ei bine, fix despre Slovacia a zis Ciolacu ca intarzie procesul pentru ca nu au numit un comisar! Ce sa vezi: era de fapt Slovenia.

Genul asta de confuzie arata limpede ca premierul Romaniei n-are macar o harta mentala a liderilor importanti din Europa cu care ar trebui sa discute, fie si intre socialistii lui (cum e Sefcovic). E clar ca merge acolo din obligatie, confuz si stingher intre oamenii aia cu nume complicate si tari care suna la fel, naiba sa le ia, cand mediul lui natural si abilitatea reala sunt in politica de nivel judetean, cu papa Stanesco si enforcerul Marinica, cu care spera sa castige presedintia.

Partea cea mai trista e ca exemplul asta de esec sistemic e doar unul intr-o lunga serie si va fi tratat, cum am zis, in cheie lejera. Se va trece mai departe cu declaratii glorioase pe gura, reproduse obedient de presa, gen ‘ia uite ce buget mare are comisarul roman’, adica un alt fake lasat sa treaca la popor neverificat (bugetul nu va fi mare). Iar asta in conditiile in care oricum importanta portofoliilor in Comisie nu se masoara prin “marimea bugetului”, cum au impresia politicienii romani tip papa Stanesco, intr-un fel justificat pe baza carierei lor la Consiliul Judetean Olt, Buzau, Teleorman etc.”, a scris Ionita pe Contributors.

„Zilele astea se contureaza unul din cele mai mari esecuri de politica externa a Romaniei daca se confirma ca vom primi un comisariat UE improvizat, de figuratie, pe niste domenii de nisa unde Uniunea nici macar nu are atributii (locuinte sociale sau ceva similar). Pe scurt, dupa saptamani de umflat in pene si ‘negocieri’ cu Ursula (prin translator) despre un portofoliu ‘economic important’, lui Marcel Ciolacu ii iese fix opusul. Insa acest subiect de top va fi desigur suprimat sau tratat in surdina de presa mainstream obedient-cumparata, in loc sa declanseze discutii serioase despre lipsa de influenta a Romaniei peste hotare, generata de impostura din viata publica interna, care aduce la varful politicii persoane fara anvergura ce doar aici acasa pot fi luate in serios, in talk-showuri aranjate si cu jurnalisti care doar reproduc declaratii, fara minim de factchecking”, a subliniat Ionita.

Ce a declarat Ciolacu, miercuri: „S-a amanat o saptamana, din cauza Slovaciei (discutia despre comisar european – n.r.). Am vorbit cu presedinta comisiei. Continuam negocierile”.

Comentarii

Citește mai departe

Rusia a lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice asupra capitalei Ucrainei de la începutul războiului, potrivit autorităților ucrainene. Potrivit Kyiv Independent, atacul combinat, care a inclus zeci de rachete și drone, a provocat moartea unei persoane, rănirea mai multor civili și avarii importante la clădiri […]
Politologul Vladimir Tismăneanu anunță că regretă acum faptul că l-a susținut în campania electorală pe Nicușor Dan. ”Nu scriu cu ușurintă aceste cuvinte. Mă intristează. Mă dor”, arată Tismăneanu. ”Nu e nicio bucurie pentru un intelectual public să vada că s-a inșelat in demersul său in favoarea unui candidat la președintia Romaniei. Este cazul meu. […]
Aproximativ 300 de persoane au protestat vineri seară la Veneția față de prezența iahtului de lux al ambasadorului Statelor Unite în Italia, Tilman Fertitta, manifestația degenerând în ciocniri cu forțele de ordine. Protestatarii au acuzat autoritățile că transformă orașul într-o destinație rezervată miliardarilor, în timp ce oficialii italieni au apărat vizita diplomatului american, anunță CNN. […]
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, va asista duminică la finala Cupei Mondiale dintre Spania și Argentina și va înmâna trofeul echipei câștigătoare, potrivit planurilor anunțate de președintele FIFA, Gianni Infantino. Meciul va reuni și alți lideri politici și membri ai unor familii regale, în timp ce președintele Argentinei, Javier Milei, a decis să urmărească partida […]
Israelul a modificat reglementările referitoare la crocodilii de Nil, astfel încât aceștia să poată fi utilizați de organismele de securitate în condiții strict reglementate Decizia deschide calea unui proiect susținut de ministrul securității naționale, Itamar Ben Gvir, privind folosirea reptilelor pentru descurajarea tentativelor de evadare din penitenciare, relatează Jerusalem Post. Crocodilii, reclasificați din „animale sălbatice” […]