Ciolacu face pe seful, il cheama la ordine pe Orban in Parlament. Replica PNL a venit fulgerator

politica

Presedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, si presedintele Camerei Deputatilor, Marcel Ciolacu, au trimis luni premierului Ludovic Orban o scrisoare prin care ii cer sa prezinte un raport, care sa fie dezbatut cu prioritate, cu privire la masurile pe care urmeaza sa le intreprinda pentru limitarea raspandirii noului coronavirus si pentru organizarea, in bune conditii, a alegerilor pentru administratia publica locala, dar si pentru deschiderea noului an scolar.

„Potrivit art. 111 din Constitutia Romaniei, Guvernul si celelalte organe ale administratiei publice, in cadrul controlului parlamentar al activitatii lor, sunt obligate sa prezinte informatiile si documentele cerute de Camera Deputatilor, de Senat sau de comisiile parlamentare.

In contextul lipsei de predictibilitate a politicilor Guvernului pe care il conduceti, a declaratiilor contradictorii ale ministrilor dumneavoastra cu privire la masurile pe care urmeaza sa le luati pentru limitarea impactului economic si social al epidemiei cu SARS-CoV-2 si a starii de incertitudine care caracterizeaza vietile tuturor romanilor pe perioada acestei guvernari, in temeiul art. 107, alin. (1). teza finala din Constitutie, va solicitam sa prezentati un raport, care sa fie dezbatut cu prioritate, cu privire la masurile pe care urmeaza sa le intreprindeti pentru limitarea raspandirii virusului. De asemenea, va solicitam sa precizati care este planul de masuri concrete pentru organizarea, in bune conditii, a alegerilor pentru administratia publica locala, dar si pentru deschiderea noului an scolar 2020 – 2021”, se arata in scrisoare.

Marcel Ciolacu a declarat ca Ludovic Orban trebuie sa prezinte tarii un plan detaliat pentru gestionarea pandemiei COVID-19, inceperea scolii si organizarea alegerilor.

„Doar vorbele nu mai ajung! Romanii nu au cum sa creada o guvernare care a pierdut total controlul pandemiei si pune carul inaintea boilor. PNL a intrat in campanie electorala inainte de a convinge romanii ca alegerile locale pot fi organizate fara riscuri. Se chinuie sa incropeasca aliante politice in loc sa se alieze cu cetatenii pentru a depasi varful pandemiei. Iar inceperea in siguranta a scolii ar fi un bun exemplu ca Guvernul poate organiza si alegerile. Din pacate, n-au o strategie serioasa, doar balbele ministrilor care se bat cap in cap. De aceea, impreuna cu presedintele Senatului, Robert Cazanciuc, am scris astazi premierului Orban ca trebuie sa vina in Parlament sa ne arate cum poate stapani pandemia. Altfel, Guvernul PNL risca alegerile, scoala si intreaga economie”, a scris Ciolacu, pe Facebook.

Liderul deputatilor PNL Florin Roman a declarat, in replica, ca Ludovic Orban a venit in Parlament de fiecare data cand a fost chemat, „nu si-a gasit alte scuze sau alte motive” pentru a nu veni, cum a facut premierul PSD.

„In ceea ce priveste invitatia adresata premierului, prim-ministrul, in comparatie cu premierul PSD, premierul liberal a venit in Parlament de fiecare data cand a fost invitat, fara niciun fel de problema. Nu si-a gasit alte scuze sau alte motive pentru a nu veni in Parlament. Din acest punct de vedere, nu e niciun fel de problema, premierul a aratat intotdeauna respect fata de Parlament”, a afirmat Florin Roman, intr-o interventie luni la Digi 24.

Liderul deputatilor PNL a mai spus ca social-democratii nu pot iesi din aceasta retorica politicianista si poarta un razboi de „gherila” cu premierul si seful statului.

„Colegii nostri, din pacate, continua sa ramana blocati in aceasta retorica, in aceasta lupta de gherila si cred ca atat presedintele, cat si premierul trebuie lasati sa lucreze pentru ca pandemia solicita decizii, solicita un efort fantastic si sigur ca timpul de hartuire politica si de lupta politica este inainte. Avem timp sa se certam pe alte teme, nu pe lucruri care tin de viata oamenilor”, a conchis Florin Roman.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: