Ciolacu, pe alta planeta: „Avem taieri de pensii, de salarii, de venituri si nu in ultimul rand disponibilizari. Nu avem investitii majore”

politica

Parlamentarii PSD vor veni in Parlament cu propuneri la proiectul legii bugetului pe anul 2021, a declarat marti liderul social-democratilor, Marcel Ciolacu, care a amintit ca miercuri va prezenta propunerea de buget alternativ pentru Romania. El a sustinut ca Romania se confrunta cu „taieri de pensii, de salarii, de venituri si nu in ultimul rand disponibilizari”. Nicio pensie nu a fost taiata, au crescut cu 14% si vor creste cu rata inflatiei in continuare, iar salariile raman la acelasi nivel ca in 2020. In plus, politistii vor primi noi sporuri.

„Maine va vom prezenta propunerea noastra de buget alternativ pentru Romania si, din discutiile avute cu liderii de sindicat, am tras cu totii o concluzie evidenta – faptul ca toata lumea este ingrijorata de Romania anului 2021 si de aceasta propunere de buget de austeritate a actualului guvern, a domnului prim ministru Citu Florin, fostul ministru al Finantelor. Este o abordare gresita, prioritatile bugetare ale actualului guvern nu sunt la fel de prioritare ca si ale romanilor. Vom incerca in Parlament sa facem modificarile la bugetul de stat si sa venim cu amendamentele propuse de catre noi”, a declarat Ciolacu, la finalul unei intalniri cu liderii confederatiilor sindicale.

El si-a exprimat speranta ca va gasi sustinere in Parlament pentru amendamentele aduse la proiectul de buget.

„Ramane o majoritate nu consistenta, una fragila in Parlament, si speram chiar si din arcul guvernamental sa ne gasim corespondenta si sustinere in propunerile noastre de modificare bugetara. Este o ingrijorare in ceea ce priveste viitorul Romaniei. Nu avem investitii majore, nu avem consum, pur si simplu in acest moment avem in fata numai austeritate, taieri de pensii, de salarii, de venituri si nu in ultimul rand disponibilizari”, a argumentat liderul PSD.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: