politica

Ciolacu recunoaste, guvernul „specialistilor” nu poate atrage toti banii PNRR: „Nu cred ca statul roman va avea capacitatea de a atrage toate fondurile pentru toate spitalele trecute prin PNRR sau prin exercitiile financiare”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi ca nu crede ca statul roman va avea capacitatea de a atrage toate fondurile pentru spitalele trecute prin PNRR sau prin exercitiile financiare, mentionand ca Guvernul trebuie sa se aseze la masa cu mediul privat pentru a dimensiona ce sume pot fi atrase de catre sistemele public si privat de sanatate.

„Am intrat la guvernare, dupa cum bine stiti, intr-o situatie complicata pentru Romania. Economia era pe marginea prapastiei, aveam criza energetica, criza sanitara si mari tensiuni sociale si a mai trebuit sa apara si un razboi total incorect, mai ales ca avem cea mai lunga granita cu tara atacata de catre Putin. In aceasta situatie am gandit si vom continua sa gandim o abordare echilibrata pe motoarele mari de crestere economica, numite investitii si consum. Investitii mai mari inseamna productie mai mare, locuri de munca mai multe si automat crestere economica. Fructele cresterii economice trebuie redistribuite mai departe catre oameni prin politici publice si prin stimuli economici pentru companii, iar a proteja puterea de cumparare a populatiei prin indexari de venituri inseamna a mentine un consum care sa sustina in continuare mersul economiei”, a afirmat Marcel Ciolacu la evenimentul de lansare a versiunii in limba romana a „Cartei Albe a IMM-urilor din Romania”.

Presedintele Camerei Deputatilor a spus ca tara noastra se afla inca intr-o situatie dificila din punct de vedere economic si social, mai ales ca nu se stie ce se intampla in zona euro sau in continuare in Ucraina.

„Cu atat mai mult, in asemenea momente statul trebuie sa fie alaturi de investitorul privat. Daca am merge pe sloganul de genul: trebuie sa lasam piata libera sa regleze singura lucrurile, mi-e teama ca vom privi la o adevarata jungla, la care cei mari si puternici vor supravietui, iar multi dintre cei mai mici vor disparea. Ar insemna sa ne uitam la sute de mii de companii mici si mijlocii care ar investi mai putin deoarece exista incertitudine, scade cererea, cresc costurile”, a adaugat Ciolacu.

Liderul PSD a sustinut ca liberalizarea energiei a generat un jaf urias, cu costuri uriase pentru toti, mentionand ca PSD a considerat ca in asemenea momente trebuie sa intervina statul.

„Nu putem face acest lucru, iar eu nu o sa stau niciodata cu mainile in san, asteptand divina interventie a mecanismelor invizibile ale pietei libere. E suficient sa ne uitam la ce se intampla cu marea piata libera din energie. Liberalizarea a generat un jaf urias, cu costuri uriase pentru noi toti. Noi consideram in asemenea momente trebuie sa intervina statul si de aceea am plafonat preturile la gaze si energie, atat pentru populatie, cat si pentru IMM-uri. Suntem printre singurele state europene, daca nu singurul stat european care a plafonat pentru IMM-uri”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Potrivit acestuia, Romania nu are capacitatea administrativa pentru a atrage toate sumele pentru investitiile publice ale statului.

„In schimb, trebuie sa dimensionam, sa avem simtul realitatii asupra capacitatii administrative a statului roman de a atrage toti banii europeni, atat din fostul exercitiu financiar, cat si prin PNRR, cat si prin viitorul exercitiu financiar european. Nu trebuie sa ne facem bugete si sa spunem ca vom atrage toate sumele de investitii publice ale statului pentru ca nu vom reusi acest lucru. Romania inca nu are capacitatea administrativa de atrage toate aceste sume. In acest moment, Romania ar trebui sa atraga in jur de un miliard de euro pe luna. Atunci, trebuie cu Ministerul Fondurilor, domnul prim-ministru gandita acea portiune pe care statul nu o poate atrage in marea infrastructura, indiferent de cat ar modifica legile de achizitii si ea trebuie redirectionata catre mediul privat”, a subliniat Marcel Ciolacu.

El a mentionat ca nu crede ca statul roman va avea capacitatea de a atrage toate fondurile pentru toate spitalele trecute prin PNRR sau prin exercitiile financiare.

„Va dau un singur exemplu. Vorbim de investitiile din sistemul sanitar. Nu cred ca statul roman va avea capacitatea de a atrage toate fondurile pentru toate spitalele trecute prin PNRR sau prin exercitiile financiare. Acolo trebuie statul roman sa se aseze la masa si Guvernul Romaniei cu mediul privat si sa dimensioneze cu mediul privat ce sume pot fi atrase de catre sistemul public de sanatate si ce sume trebuie atrase catre sistemul privat de sanatate”, a aratat Ciolacu.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Georgia sugereaza ca ar putea anula legea „agentilor straini” in schimbul unui pachet de sprijin economic si de securitate de la Washington

Legea „agentilor straini” care a scos sute de mii de oameni pe strazile din Tbilisi,…

5 ore ago

Micile state insulare saluta decizia Tribunalului International pentru Dreptul Marii: Gazele cu efect de sera constituie poluare marina

Tribunalul International pentru Dreptul Marii a decis, marti, ca gazele cu efect de sera constituie…

5 ore ago

Spania isi recheama permanent ambasadorul din Argentina. Presedintele sud-american Milei reactioneaza: „Tampeniile unui socialist arogant”

Spania a anuntat ca isi retrage definitiv ambasadorul din Argentina ca urmare a disputei diplomatice…

5 ore ago

Israelul da inapoi in privinta confiscarii echipamentul de transmisiune live ale Associated Press

Autoritatile israeliene au confiscat marti o camera si echipamentul de transmisiune video ale Associated Press,…

5 ore ago

Site-ul presedintiei Macedoniei de Nord a eliminat numele constitutional al tarii, revenind la abrevierea MK sau simplu, Macedonia

Site-ul oficial al presedintiei Macedoniei de Nord a eliminat referintele la numele constitutional al tarii…

5 ore ago