Ciolacu, revolutionar: „Trebuie odata sa terminam cu aceasta ciuma numita pensii speciale in Romania”

politica

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri ca liderii coalitiei si-au asumat stoparea risipei de la stat si ca este necesar sa se termine odata cu „aceasta ciuma numita pensii speciale”, adaugand ca trebuie ca cei trei lideri sa se aseze la masa si sa gaseasca cele mai bune solutii si „sa vorbeasca despre secretarii de stat”.

„As vrea astazi sa vorbesc de un subiect mult discutat si in spatiul public, si in coalitie: stoparea risipei de la stat. Este un lucru pe care ni l-am asumat toti trei si un lucru nu neaparat ca exista un anumit deficit sau pentru ca trebuie odata sa terminam cu aceasta ciuma numita pensii speciale in Romania. Si va spune unul care, atat eu, cat si colegii mei am trecut printr-o ciuma si ne-am vindecat, cred ca este momentul sa vindecam anumite rani in societate si sa intram intr-o echitate sociala. Nu facem pentru ca PSD vrea nu stiu ce impozitare progresiva, n-o facem nici din solidaritate, cum vrea de obicei domnul Kelemen Hunor, nu facem nici pentru mentinerea cotei unice, cum vrea domnul presedinte Nicolae Ciuca, facem aceste lucruri pentru ca s-a ajuns prea departe”, a afirmat Ciolacu la Congresul UDMR.

El a spus ca este vorba despre „niste lucruri mici”, acceptate timp de 30 de ani.

„Si suntem si noi vinovati – cu adevarat, nu in egala masura, nu pot sa fiu la fel de vinovat ca domnul Citu, de exemplu -, dar cu totii trebuie sa intelegem ca nu mai suporta romanii, nu mai suporta nedreptatea, s-au saturat sa le spunem ca ei sa mai accepte inflatia, sa mai accepte scumpirile si noi, cu asemenea forta politica creata in aceasta coalitie, sa nu gasim solutii. S-au saturat sa dam vina unii pe altii”, a adaugat liderul PSD, citat de PSD.

El a mai spus ca „aceasta coalitie incearca sa repare lucruri, fiindca acum a venit nota de plata, dupa pandemie, dupa o criza energetica”.

„Niciodata nu au fost atatea crize suprapuse. Aceasta coalitie incearca sa plateasca tot pe notele de plata din ultimii 30 de ani si toate greselile facute, fiindca nu se mai poate. Romania are nevoie de reforme, reformele costa, reformele au impact. Acum, cand ne apucam de reforme si de chibzuiala banului public, am inteles ca se fac socoteli si ca nu-i prea mare impozitul ala, nu se aduna prea multi oameni, uitand de un lucru fundamental: nu banii conteaza. Toata lumea care vorbeste la anumita economie, cica nu-i mare economie. Nu, fiecare economie, in primul rand, conteaza, dar conteaza mai ales nedreptatea. (…) Conteaza foarte mult banii europeni pentru investitii, conteaza, in primul si in primul rand, reformele din PNRR, reformele europene pe care trebuie sa le implementam. Nu cred ca lumea ne judeca dupa ceea ce gasim sa explicam la televizor, ne judeca pe ceea ce facem”, a adaugat Marcel Ciolacu.

Acesta i-a multumit ministrului Dezvoltarii, Cseke Attila, aratand ca acesta a avut o pozitie echilibrata, a chibzuit banul public astfel incat sa fie alocari in toata Romania si „a fost omul care a adus echilibrul si intre cele doua mari partide: Partidul Social Democrat si Partidul National Liberal”.

Liderul PSD a apreciat ca trebuie inchise „discutiile eterne ca a venit aceasta coalitie si va da oameni afara”, iar liderii coalitiei sa se aseze la masa si sa gaseasca cele mai bune solutii si sa vorbeasca despre secretarii de stat.

„Oameni buni, ne trebuie un aparat bugetar mai suplu. Asta nu inseamna ca noi am venit acum si vom da oamenii afara, asta inseamna ca in administratiile locale, in administratiile centrale trebuie sa ramana oamenii buni, trebuie sa ramana oamenii care inteleg ce rol au in acele administratii si pe cine reprezinta, trebuie facut acest lucru. Si asa este prea tarziu. Trebuie sa ne asezam toti trei la masa si sa gasim cele mai bune solutii si sa vorbim despre secretarii de stat. Trebuie sa intelegem ca asta este rostul nostru. Nu putem, in continuare, doar sa cerem de la romani. Este un moment istoric, un moment pe care ni l-am asumat si trebuie sa facem fata acestor provocari. Si sunt convins ca, alaturi de domnul prim-ministru Nicolae Ciuca si alaturi de domnul Kelemen Hunor vom face fata acestor provocari care sunt si in acest moment si vor urma in continuare”, a mai spus Ciolacu.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: