Ciolacu vede deja razboi Rusia-NATO: „Este foarte grav, este atacat un stat membru NATO. Vor fi anumite decizii in aceasta noapte”

politica

Presedintele Camerei Deputatilor, Marcel Ciolacu, a precizat, marti seara, dupa ce doua rachete rusesti au cazut in Polonia, ca acest lucru este foarte grav, ca este atacat un stat membru NATO si este de parere ca in aceasta noapte vor fi luate unele decizii.

Intrebat, marti seara, la Romania TV, ce parere are despre caderea celor doua rachete rusesti in Polonia, Marcel Ciolacu (PSD) a declarat ca este o agresiune asupra unui stat membru NATO.

”Este foarte grav, este atacat un stat membru NATO. Aici o sa presupun ca lucrurile se vor desfasura cu rapiditate si vor fi anumite decizii in aceasta noapte. Este o agresiune asupra unui stat membru NATO. Cred ca in acest moment se desfasoara o ancheta. Haideti sa asteptam rezultatele”, a declarat Marcel Ciolacu, citat de news.ro.

Intrebat daca in Romania ar trebui sa se intruneasca CSAT, in urma acestui incident, Ciolacu a explicat ca el nu face parte din CSAT.

”Presedintele Camerei Deputatilor nu face parte din CSAT. Presupun ca voi primi informatii suplimentare pe acest subiect, de la domnul prim-ministru”, a adaugat Ciolacu.

Doua persoane au fost ucise in Polonia de rachete rusesti care au cazut pe teritoriul acestei tari membre NATO, a declarat un oficial de rang inalt din cadrul serviciilor secrete americane, anunta presa internationala.

Exploziile ar fi avut loc la granita Poloniei cu Ucraina, dupa ce Rusia a bombardat masiv, marti, Ucraina, inclusiv la Liov, oras aflat in apropierea frontierei cu Polonia.

Rachetele ar fi lovit o ferma, relateaza si CNN, care spune ca nu este clar de unde au venit proiectilele.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: