Ciolos, marele anunt: „Candidez. Stiu ca ma vor ataca cu vorbele si manipularile lor otravite. Trebuie sa incepem sa iesim din ceata toxica”

politica

Fostul premier Dacian Ciolos anunta ca a decis sa candideze la alegerile europarlamentare din acest an si precizeaza ca planul sau este reconstruirea Romaniei, avand de gand sa munceasca pentru tara sa si acasa, si in Parlamentul European.

„Candidez la alegerile europarlamentare. A fost o decizie dificila, pentru ca orice discutie care avea legatura cu acest subiect incepea cu ingrijorarea celor din jurul meu: «Iti dai seama ca te vor ataca? Ca vor spune ca vrei sa pleci la Bruxelles?» Nu o data am analizat ce avem de facut atunci cand PSD si «analistii» lor in simbrie vor incepe sa ne atace – pe mine si pe colegii mei – cu vorbele si manipularile lor otravite. Pana in momentul in care mi-am dat seama ca greseam fundamental. Agenda acestor indivizi care au capturat tara, care vor sa decida cum traim, cum gandim, cum ne va arata viitorul, nu este si nu poate fi agenda noastra”, scrie Ciolos pe pagina sa de Facebook.

El precizeaza ca Romania trebuie sa fie o tara in care familiile sa se bucure de viata si de prieteni, in care oamenii sa aiba parte de normalitate, sa poata avea incredere unii in ceilalti, sa mearga cu satisfactie la serviciu, sa aiba tragere de inima si energie pentru o plimbare in parc sau pentru o piesa de teatru, sa nu aiba serile otravite de tipete si de nevroze.

„Trebuie sa incepem sa iesim din ceata toxica pe care unii vor sa o astearna peste tara. Cred ca fiecare dintre noi are aceasta responsabilitate pentru sine, pentru familia sa, pentru prietenii si vecinii sai. Fiecare dintre noi are datoria de a se trezi din cosmarul acesta si de a se implica fara teama. Dezinteresul sau retragerea din fata acestor politicieni nocivi nu este o solutie. Pentru mine, alegerea de a candida la europarlamentare este un astfel de pas. Dupa ce am inteles ca nu conteaza ce vor spune, ca indiferent ce voi face oricum vor zice niste enormitati si minciuni, am stat si am cugetat la ce ar fi mai bine”, subliniaza fostul premier.

Dacian Ciolos precizeaza ca are in spate o cariera in institutiile europene din care a invatat si a inteles cum functioneaza Uniunea Europeana: „Nu sunt singurul roman cu o astfel de experienta, dar sunt unul dintre cei care pot folosi aceasta experienta la cel mai inalt nivel. Desigur, multi vor spune ca vreau sa plec departe de tara, in cazul de fata la Bruxelles. Dar nu este asa, iar in perioada urmatoare am sa fac tot ce imi sta in putinta sa conving cat mai multi oameni de bunele mele intentii. Romania are nevoie vitala de a fi reprezentata in Parlamentul European de oameni competenti, care sa lupte pentru binele tuturor romanilor – atat al celor ramasi acasa, cat si al celor din diaspora”.

„Ca sa facem tara noastra bine, e nevoie sa punem la bataie toata priceperea si toata energia noastra, pe toate fronturile. A fi europarlamentar nu inseamna a-ti parasi tara. Din contra! Iar planul meu e sa incepem sa reconstruim Romania. Am de gand sa muncesc pentru tara mea si voi face asta si acasa, si in Parlamentul European. Am decis sa particip la infiintarea unui nou partid, care sa ofere electoratului roman o noua perspectiva politica. Sunt dator sa pun toate atuurile mele la dispozitia partidului. Avem nevoie de tot ce putem oferi, incepand cu primul test electoral, alegerile europarlamentare. De aceea, am decis sa imi depun candidatura in procedura interna a PLUS. As vrea sa fie foarte clar: proiectul meu este in Romania. Altfel, nu ar fi fost nevoie sa initiez un proiect politic aici si as fi fost de mult la Bruxelles sau in alta parte. Am initiat PLUS pentru a lucra in Romania si pentru Romania. Iar candidatura la Parlamentul European se inscrie perfect in aceasta logica. Noi, cei care credem ca Romania trebuie sa se schimbe si ca se poate schimba, trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta pentru asta. E nevoie de curaj si de perseverenta. Va invit alaturi de noi, pentru ca impreuna putem schimba Romania”, incheie Ciolos.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: