Ciolos nu mai tolereaza SMECHERIILE „scriitorilor din puscarie”. A trimis Corpul de Control la Administratia Penitenciarelor

politica

Premierul Dacian Ciolos a decis sa trimita Corpul de control la Administratia Nationala a Penitenciarelor, pentru a face verificari in scandalul cartilor scrise de detinuti.

„Corpul de control al Primului Ministru, ca urmare a solicitarii Ministrului Justitiei, efectueaza un control la Administratia Nationala a Penitenciarelor.

Controlul a fost generat de publicarea unui numar mare de lucrari stiintifice de catre condamnatii aflati in penitenciare, cu precadere in anii 2014 – 2015.

Intrucat in complinirea procedurii de elaborare a acestor lucrari era necesara recomandarea unui profesor sau conferentiar universitar, aceasta verificare excede competentei stricte a Ministerului Justitiei, care insa, prin cabinetul ministrului si corpul de control al acestuia, asigura conlucrarea la efectuarea acestui control”, precizeaza Guvernul intr-un comunicat de presa.

Ministrul Justitiei Raluca Pruna a declarat, saptamana trecuta, ca va propune o Ordonanta de Urgenta prin care sa fie abrogata dispozitia din lege care prevede ca detinutii care scriu lucrari stiintifice in puscarie beneficiaza de o reducere cu 30 de zile a pedepsei, pentru fiecare carte. Ministrul a precizat ca „fenomenul este complet scapat de sub control”.

DNA a deschis dosar penal in cazul cartilor scrise de detinuti si face verificari privind favorizarea faptuitorului, fiind vizati profesori universitari care au coordonat sau validat lucrarile, reprezentantii editurilor care le-au publicat si functionari ai ANP care au propus eliberarea.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: