Ciolos nu tolereaza PLAGIATORII. Ministrul de Interne se pregateste sa PLECE

politica

Purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu, a declarat joi ca daca in cazul ministrului de Interne, Petre Toba, va exista un verdict de plagiat, „nu poate fi decat o singura solutie”.

„Obiectivul de integritate este fundamental si un obiectiv la care premierul si Guvernul tin foarte mult. Daca va fi un verdict de plagiat, nu poate fi decat o singura solutie. Vom vedea verdictul si vom avea si solutia”, a declarat, joi, purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu.

Consiliul National de Etica al Ministerului Educatiei va analiza cazul privind posibilul plagiat al lui Petre Toba in sedinta din 11 decembrie, indiferent daca pana atunci va fi primita sau nu o sesizare in acest sens, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Noul ministru de Interne, Petre Toba, care a condus Politia Romana in ultimii trei ani, se alatura listei cu demnitari suspectati ca si-au plagiat tezele de doctorat, potrivit Press One, care scrie ca peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei de doctorat a acestuia ar fi copiate din diverse lucrari.

Press One scrie, sub semnatura Emiliei Sercan, ca peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei cu care noul ministru de Interne, chestorul principal Petre Toba, a obtinut titlul de doctor in Stiinte Militare si Informatii sunt copiate ad litteram din lucrari de specialitate sau din referate postate pe internet, fara utilizarea ghilimelelor si fara a respecta normele nationale si internationale de citare in opere stiintifice.

Contactat pentru a comenta situatia, Petre Toba a declarat ca lucrarea sa de doctorat a fost una practica. „Ce pot sa va garantez este ca am lucrat la teza de doctorat cu buna-credinta, ca am facut o lucrare aplicata si ca am avut sansa sa pun in practica ceea ce am studiat acolo in cel de-al doilea mandat de inspector general al Politiei Romane”, a spus el.

Petre Toba a urmat cursurile doctorale la Catedra de Strategie Militara si Securitate, Departamentul Operatii Intrunite, Studii Strategice si de Securitate din cadrul Universitatii Nationale de Aparare „Carol I”.

De la pagina 14 la pagina 21, continutul este copiat cuvant cu cuvant, fara ghilimele si fara trimitere catre sursa originala, dintr-un referat intitulat „Crima organizata transnationala – o amenintare pentru piata mondiala”, fiind folosite inclusiv aceleasi titluri de subcapitole prezente in referat, iar de la pagina 21 la pagina 29 continutul este preluat, fara utilizarea sursei si fara citare, dintr-un referat intitulat „Aspecte generale ale crimei organizate”, sustinut in cadrul Masterului de Studii de Securitate si Aparare de la Universitatea Crestina „Dimitrie Cantemir”.

De la pagina 29 la 32, continutul tezei lui Petre Toba este identic cu prezentarea facuta cartii lui Ionel Tucmuruz „Crima organizata transfrontaliera. Factor de insecuritate pentru natiuni” pe pagina de internet a editurii unde aceasta a fost publicata in 2011, Editura Universitara. De asemenea, incepand cu pagina 78 si pana la pagina 90, teza de doctorat a lui Petre Toba are acelasi continut cu paginile 15–26 din lucrarea lui Ionel Tucmuruz.

De la pagina 118 la 119, Petre Toba copiaza din studiul „Fortele de supraveghere si avertizare timpurie ale armatei romane – partea a sistemului de avertizare al NATO”, semnat de colonelul Octavian Dumitrescu, si publicat in volumul „Integrarea Euroatlantica. Prioritati Post-Praga”, aparut in 2002 la Editura Academiei de Inalte Studii Militare din Bucuresti.

Potrivit Press One, care publica in facsimil teza de doctorat a lui Petre Toba, intre paginile 120 si 123 continutul este copiat, fara utilizarea ghilimelelor si fara a fi indicata sursa, din cursul universitar „Geopolitica” semnat de Dragos Frasineanu si publicat in 2007 la Editura Fundatiei Romania de Maine, in timp ce capitolul III, intitulat „Crima organizata – principala amenintare neconventionala la adresa securitatii mondiale”, impreuna cu subcapitolele 3.1. si 3.2. (de la pagina 146 si pana la pagina 175), are un continut identic cu cel al unui referat accesibil pe internet.

De asemenea, alte 73 de pagini consecutive din teza de doctorat a lui Petre Toba sunt copiate, cuvant cu cuvant, dintr-un volum semnat de lectorul universitar dr. subcomisar de politie Cristian Eduard Stefan si de lectorul universitar dr. Ligia Teodora Pintilie, ambii de la Academia de Politie, iar de la pagina 176 pana la pagina 249, Petre Toba copiaza ad litteram, fara utilizarea ghilimelelor, din cartea „Cooperarea internationala judiciara si politieneasca”, scrisa de aceiasi lectori Cristian Eduard Stefan si Ligia Teodora Pintilie. Volumul a aparut la Editura Sitech din Craiova in 2007.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: