Ciolos, reactie amara dupa ce Dragnea a anuntat ca le permite penalilor sa faca parte din Guvernul Dancila: „Cel putin noi asta o sa facem la viitorul partid”

politica

Perceptia notiunii de integritate si moralitate se va inradacina in societate atunci cand ea va fi aplicata de partide sau de oricine care are pretentia sa-i reprezinte pe ceilalti ca pe ceva firesc, de bun simt si nu ca pe o constrangere legala sau o ”subversiune a statului paralel”, afirma fostul premier Dacian Ciolos.

”Cred ca nu mai avem ce astepta mare lucru de la cei pentru care notiunea de integritate e interpretata ca o limitare a prezumtiei de nevinovatie a unui cetatean normal. Aici nu vorbim de cetateni normali ci de demnitari, care ar trebui sa fie modele de moralitate. Perceptia notiunii de integritate si moralitate se va inradacina in societate atunci cand ea va fi aplicata de partide sau de oricine care are pretentia sa-i reprezinte pe ceilalti ca pe ceva firesc, de bun simt si nu ca pe o constrangere legala sau o ‘subversiune a statului paralel’. Cel putin noi asta o sa facem la viitorul partid”, a scris luni seara fostul premier pe Facebook.

Reactia acestuia vine dupa ce liderul social-democratilor, Liviu Dragnea, a afirmat, luni, ca membrii partidului cercetati penal vor putea face parte din noul Cabinet, mentionand ca PSD a decis sa-si faca Guvernul „si nu alte institutii”.

Intrebat dupa sedinta Comitetului Executiv National daca membrii PSD care sunt cercetati penal vor putea face parte din nou Cabinet, Dragnea a raspuns afirmativ.

„Am hotarat sa ne facem noi Guvernul si nu alte institutii. (…) Am hotarat sa tinem cont de votul romanilor din decembrie anul trecut si sa ne facem noi Guvernul”, a adaugat Dragnea.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: