Ciolos, singurul care a reusit sa vorbeasca cu Iohannis dupa declansarea crizei politice. Iohannis a avut o replica taioasa

politica

Copresedintele USRPLUS Dacian Ciolos a declarat, vineri seara, ca a reusit sa vorbeasca cu Klaus Iohannis imediat dupa ce ministrul Stelian Ion a fost revocat. Insa Iohannis a avut o replica taioasa.

Intrebat, in cadrul unui interviu la Digi24, daca a reusit sa vorbeasca cu presedintele Iohannis dupa declansarea crizei, Ciolos a confirmat. El a spus ca i-a solicita presedintelui o discutie pe acest subiect, insa Iohannis a refuzat: „Mi-a spus ca ar fi fost bine sa ne fi intalnit inainte de declansarea crizei”.

„L-a contactat si domnul Barna, dar nu a primit raspuns”, a adaugat Ciolos.

Anterior, intr-o conferinta de presa, Ciolos a declarat ca USR PLUS nu are nicio intentie sa intre intr-o alta formula guvernamentala decat cea actuala.

„Am incercat in sedinta de coalitie sa convingem colegii nostri de coalitie ca un guvern, ca sa functioneze, are nevoie de un prim-ministru care cultiva increderea. Colegii nostri au insistat sa-l sustina pe Florin Citu, in consecinta folosim procedura aceasta parlamentara pentru a ajunge in situatia in care sa putem sa lucram cu un alt prim-ministru. Intentia noastra este sa continuam intr-o formula cu PNL si cu UDMR, nu avem nicio intentie sa intram intr-o alta formula guvernamentala decat cea in care am lucrat”, a spus Ciolos la Parlament.

El a afirmat ca in sedinta coalitiei nu a existat nicio oferta.

De asemenea, Ciolos a punctat ca ar fi ridicol ca Florin Citu sa fie noua propunere de premier, daca motiunea de cenzura va trece.

„Daca este o motiune impotriva premierului Citu, care are o majoritate in Parlament, sigur ca in politica romaneasca orice este posibil, dar mi s-ar parea ridicol sa vii cu aceeasi propunere”, a afirmat copresedintele USR PLUS.

El a fost intrebat daca are informatii ca motiunea de cenzura va fi votata si de parlamentari de la PNL.

„Ei sunt in campanie interna si noi suntem in campanie interna, dar ati vazut ca la ei conteaza foarte mult inclusiv lucrurile acestea care se intampla la Guvern si de asta prefer sa nu comentez aceste lucruri. Pe mine ce m-a interesat a fost sa-i conving pe colegii din PNL – si de-o parte, si de alta – ca vrem sa continuam in aceasta coalitie, dar ca nu mai putem sa lucram cu premierul Citu, pentru ca nu mai inspira incredere, nu mai avem incredere in el, deja de doua-trei ori am stabilit niste lucruri pe care nu le-a respectat. O coalitie, dincolo de un protocol, dincolo de texte si de reguli, lucreaza cu oameni si daca oamenii, si mai ales e vorba de premier, care nu este premierul PNL, este premierul nostru, al coalitiei, daca premierul nu ne inspira incredere, nu putem sa lucram cu el. Si am vrut sa-i conving pe colegii de la PNL ca nu intram in jocuri politice interne, e problema lor, dar pentru noi este important ca sa continuam sa avem un alt premier. Din pacate, acolo conteaza mai mult procedura interna de alegeri si probabil au luat decizia de a-l sustine cu orice pret pe premierul Citu, tinand cont de ceea ce se intampla intern, in partid”, a spus Ciolos.

Liderul USR PLUS a subliniat ca oricine poate sa voteze motiunea.

„Oricine poate sa voteze. Nu am negociat si nu o sa negociem, noi vrem sa continuam politic guvernamental in aceasta formula in care suntem. Ca sa ne atingem obiectivul am depus aceasta motiune de cenzura intr-o procedura parlamentara, nu facem negocieri pe sub masa”, a adaugat Ciolos.

El a mai afirmat ca USR PLUS isi asuma toate consecintele depunerii motiunii de cenzura.

„Ne asumam toate consecintele, am incercat pana in ultima clipa sa ramanem ca sa facem reforme, dar noi am spus-o de mai multe ori: ramanem la guvernare ca sa facem reforme, nu am reusit pana acum. Ati vazut ca prioritatile sunt altele pentru premierul Citu. Ne asumam consecintele actului pe care il sustinem”, a spus Dacian Ciolos.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: