Ciolos, un ultim apel inainte de vot: „Institutiile sunt populate de sinecuristi, avem un stat care a devenit captiv partidelor politice”

politica

Premierul desemnat Dacian Ciolos a facut un apel, marti, la parlamentari sa voteze in favoarea Cabinetului pe care l-a propus, mentionand ca acesta ofera solutii.

„As vrea sa transmit condoleante tuturor familiilor care astazi au pierdut pe cineva drag. Este un esec de proportii al statului ca nu a reusit sa preintampine ceea ce se intampla in aceste zile. Traim, din pacate, clipe cumplite si e nevoie ca toti care ne aflam astazi in functii publice sa tragem invatamintele necesare si sa fim responsabili fata de faptele noastre, pentru ca iata cum decizii administrative pot duce la drame nationale.

Asa cum am mai spus-o zilele trecute, cred ca timpul discursurilor politice a apus, ne ajung din urma faptele si deciziile si asa cum spunea si presedintele Iohannis, suntem in ceasul al 12-lea, cand trebuie sa luam decizii si sa ne asumam decizii, iar faptul ca noi astazi suntem in Parlament si deja s-au terminat rapid audierile ministrilor arata, sper, determinarea noastra de a rezolva imediat criza politica si de a ne apuca de treaba, si anume, sa luam masuri imediat pentru a rezolva atat criza politica, cat si criza sanitara, pandemica si energetica. Trebuie sa discutam de solutii si de modalitatile de a le pune in practica, nu doar sa ne lamentam”, a spus Ciolos intr-o conferinta de presa la Parlament.

In opinia sa, statul a esuat in criza sanitara.

„Aceste institutii nereformate zeci de ani de zile, populate de sinecuristi, institutii populate de oameni numiti pe criterii politice ca sa rezolve probleme de partid mai degraba decat problemele statului, un stat care a devenit captiv unor partide care vor sa ajunga la guvernare ca sa-si rezolve probleme de partid”, a adaugat Ciolos.

Intrebat daca USR isi asuma vreo vina in gestionarea pandemiei, Ciolos a raspuns: „Chiar in urma cu cateva minute, doamna ministru Ioana Mihaila a prezentat cu date, cu argumente toate lucrurile pe care si le-a asumat in Ministerul Sanatatii, cat timp a fost acolo, masurile pe care le-a luat si, evident, a avut responsabilitatea de ministru pe care si-a asumat-o si a explicat foarte precis in ce fel si-a asumat-o, dar ca nu este suficient sa-si asume un om responsabilitatea de ministru, trebuia sa-si asume o echipa, trebuia sa-si asume si Ministerul de Finante, si premierul, sa aiba resursele financiare sa poata sa faca mai repede decat s-au facut anumite lucruri”.

„Fac un apel catre parlamentari sa treaca peste orgolii politice si sa voteze acest Guvern. In situatia in care suntem, acest Guvern este o solutie si ofera solutii. E un Guvern gata sa-si asume solutii de criza, daca primim votul. (…) Fac apel catre parlamentari sa iasa din logica stricta de partid si (…) maine sa aiba un vot responsabil si sa voteze pentru o solutie care le rezolva problemele”, a adaugat Ciolos.

El a spus ca Guvernul pe care il propune este determinat sa rezolvare criza prin care trece tara.

„Faptul ca noi astazi suntem in Parlament si deja s-au terminat rapid audierile ministrilor arata, sper, determinarea noastra de a rezolva imediat criza politica si sa ne apucam de treaba si anume sa luam masuri imediate pentru a rezolva atat criza politica, sanitara si energetica”, a adaugat Ciolos.

Intrebat daca a vorbit cu presedintele Klaus Iohannis, Ciolos afirmand ca nu a mai vorbit cu seful statului pentru ca acum este in Parlament, si astazi s-a aflat alaturi de colegii propusi pentru a fi ministri.

El a facut referire si la declaratiile partidelor privind alegerile anticipate. ”Din pacate, am fost singurii care au venit cu o propunere, niciun partid nu a venit, si vorbesc despre anticipate care nu se pot organiza mai devreme de primavara. Cum va organizezi alegeri anticipate cand iti mor sute de oameni pe zi si tu ai un Guvern cu puteri limitate?”, a intrebat el.

Ciolos a mai spus ca si cei care vor alegeri anticipate pot vota maine acest guvern.

”Avem timp sa discutam despre alegeri anticipate dupa ce ne-om fi plans mortii si vom fi rezolvat problema. Asta e urgenta astazi, sa gasim o solutie crizei politice pentru a putea gasi solutie crizei pandemice si energetice”, a mai declarat Ciolos.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: