Ciomagarii de la Antena 3 au sarit din nou asupra lui Berbeceanu. Comisarul nu mai accepta sa incaseze si il face knock-out pe Gadea

news

Comisarul Traian Berbeceanu posteaza un mesaj dur pe Facebook la adresa realizatorilor de la Antena 3, care l-au atacat violent dupa ce si-a exprimat sustinerea fara de Laura Codruta Kovesi. 

Berbeceanu le transmite celor de la Antena 3 ca au prezentat „in cascada acuzatiile mincinoase formulate impotriva mea in urma cu cinci ani, dandu-le valoare de adevar”. „In interesul manipularii v-ati folosit de persoane condamnate, unele definitiv, de acte dovedite a avea continit neadevarat. Intocmai ca fostii mei anchetatori! Aia condamnati in prima instanta!”, spune Berbeceanu.

„In urma cu vreo cinci ani, priveam la televizorul aflat in celula in care fusesem aruncat, nevinovat fiind, si nu intelegem motivele pentru care erati atat de vehementi in a-mi lua apararea, in a prezenta adevarul in ceea ce ma privea. O puneam pe seama faptului ca urati nedreptatea…

Atunci ma rugam lui Dumnezeu, sa va dea sanatate!

Ulterior, oamenii din jurul meu, unii apropiati, altii neconoscuti imi spuneau ca lucrurile nu stateau chiar asa, reprosandu-mi ca m-am asociat voua.

Treptat, v-am identificat interesele fata de „cazul Berbeceanu” si drumurile noastre s-au despartit. Iremediabil!

O vreme v-am urmarit metamorfoza. Priveam uluit cum vechii vostri dusmani va devin aliati de nadejde, cum ati ajuns sa va negati propriile investigatii jurnalistice, sa va contraziceti trecutele dezvaluiri. Observam cu stupoare cum pactizati cu personajele pe care pana mai ieri le infierati, cum proslaviti indivizi condamnati definitiv si deplangeti situatia fugarilor ascunsi prin tari exotice, la umbra unor prejudicii fabuloase.

Cu astia aveti un interes comun in a induce opiniei publice ideea ca justitia este injusta, ca dreptatea nu s-ar face in salile de judecata si ca vinovatiile se stabilesc de catre „completele organizate”, bine organizate, din platoul vostru.

Nu puteam sa mai urmaresc cum atacati de-a valma oameni si institutii, cum calcati in picioare pe oricine avea alta parere decat a voastra, fara a mai conta ca-i vorba despre Presedinte sau vreun ilustru necunoscut politic, ori despre magistrati, doctori, profesori, jurnalisti sau simpli muncitori.

Nici macar nu va mai priveam! Am tacut! Dar nu ma mai rugam lui Dumnezeu pentru voi!

La fel de treptat, a venit si randul meu in a fi tocat in malaxorul vostru propagandistic, in a fi denigrat prin masinaria voastra de manipulare. Ma asteptam! Faptul ca nu am vrut sa fiu ca voi, ca mi-am exprimat ferm punctul de vedere, diferit de al vostru v-a starnit.

Dar mai presus de orice, v-a deranjat aceea ca institutiile sistemului judiciar au reusit sa faca dreptate in cazul meu! Asta nu puteti sa digerati, asta nu vreti sa acceptati! Institutiile in care zilnic aruncati cu mizerii, pe care zilnic le denigrati in cel mai odios mod, au stabilit adevarul! Iar adevarul nu profita scopului vostru! Nu Berbeceanu este tinta!

Asadar, si in cadrul emisiunii de ieri v-ati inselat telespectatorii, i-ati mintit inca o data, pentru a cata oara!?

Ati prezentat in cascada acuzatiile mincinoase formulate impotriva mea in urma cu cinci ani, dandu-le valoare de adevar. In interesul manipularii v-ati folosit de persoane condamnate, unele definitiv, de acte dovedite a avea continit neadevarat. Intocmai ca fostii mei anchetatori! Aia condamnati in prima instanta!

Voi cunosteati aceea ca in urma unor activitati extrem de laborioase, de urmarire penala facuta la DIICOT si DNA, in urma cercetarii judecatoresti facute de magistratii Inaltei Curti, toate acele acuzatii au fost demontate, actele prezentate de voi au fost desfiintate!

Voi stiati ca fata de unele dintre acele acuzatii, insusi DIICOT-ul, adica tocmai cei care le formulasera, au dat solutii de clasare pe motiv ca „faptele nu exista”!

Va era cunoscut si faptul ca fata de alte acuzatii judecatorii Inaltei Curti au dat pe fond o sentinta de clasare, cu aceeasi motivare: „faptele nu exista”!

Dar asta nu ati spus!

Nu va profita adevarul? Sau poate, doar atat va respectati telespectatorii!

Am inceput sa ma rog iar pentru voi, si sper ca Dumnezeu sa va dea atata sanatate cat adevar ati spus aseara despre „cazul Berbeceanu”!

Asa sa va ajute Dumnezeu!”, a scris Berbeceanu pe Facebook.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: