Ciordache face apoplexie, PSD sare in aer. Ministrul Justitiei, Ana Birchall, cere CSM sa NU o valideze pe Adina Florea ca sefa a Sectiei Speciale: „Respectati recomandarile GRECO si MCV”

politica

Ministrul Justitie, Ana Birchall, a cerut, marti, inainte de sedinta CSM, ca membrii CSM sa tina cont de recomandarile GRECO si MCV in privinta Sectiei Speciale. CSM urmeaza sa voteze validarea Adinei Florea ca sefa a Sectiei Speciale.

„Din punctul de vedere al ministrului Justitiei si al Ministerului Justitiei, dupa cum cunoasteti, acum ceva vreme eu am instituit un grup de lucru interministerial, la nivelul Ministerului Justitiei, coordonat direct de catre ministrul Justitiei, prin care am incercat sa aducem la aceeasi masa, ca si puncte de vedere, am cerut puncte de vedere atat de la institutiile relevante din sistemul judiciar, cat si a asociatiilor profesionale, si aceasta analiza a cuprins recomandarile GRECO, MCV, Comisiei de la Venetia si alte recomandari venite inclusiv de la fiecare roman care ne-a scris in aceasta perioada.

Dupa cum stiti, in aceasta perioada, se redacteaza urmatorul raport MCV, eu vineri am fost si am avut discutii tehnice la Bruxelles.

Va spun in premiera, noi terminam aceasta analiza, acest raport in perioada urmatoare, sper eu, in maximum 2 saptamani. Va spun din concluziile preliminare ca sunt doua concluzii destul de interesante, care au majoritatea, si niciuna nu sustine functionarea in aceasta forma a acestei institutii. Astea sunt concluziile preliminare. Eu o sa fac public acest raport, o sa-l pun la dispozitia opiniei publice”, a declarat Ana Birchall.

Ministrul Justitiei a adaugat ca, dupa parerea ei, Sectia Speciala ar trebui desfiintata.

Asociatia „Miscarea pentru Apararea Statutului Procurorilor” (AMASP) solicita CSM, cu putin timp inainte de sedinta de marti, sa amane votul pentru validarea Adinei Florea ca sef al Sectiei Speciale pana cand Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) pronunta o decizie in dosarul in care verifica legalitatea infiintarii sectiei.

CSM se reuneste marti pentru a vota, printre altele, si validarea concursului prin care Adina Florea a castigat sefia Sectiei Speciale. Sedintele anterioare au fost boicotate de mai multi membri ai CSM pentru a impiedica validarea lui Florea. Acest lucru il solicita si AMASP.

„In cazul in care conducerea Consiliului Superior al Magistraturii nu doreste prorogarea discutarii punctelor 2 si 3 de pe ordinea de zi solicitam membrilor CSM, in mod individual, sa nu participe la o astfel de dezbatere avand in vedere principiul suprematiei dreptului european si rolului lor de garant al statului de drept si al independentei justitiei”, se afirma in comunicatul AMASP.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: