Citu anunta ca urmeaza alegeri anticipate daca USR nu voteaza Guvernul Ciuca: „USR spune ca vrea doar functii, nu ii intereseaza binele romanilor. USR arunca Romania in haos”

politica

Presedintele PNL, Florin Citu, a anuntat luni, dupa ce s-a intalnit cu premierul Nicolae Ciuca, ca „nu s-a schimbat nimic”. El a cerut USR sa dea „dovada de responsabilitate” si sa voteze Guvernul Ciuca, altfel vor fi declansate alegeri anticipate.

„Nu s-a schimbat nimic, vom avea si alte intalniri in care vom discuta. Toate optiunile sunt pe masa, inclusiv alegeri anticipate

USR sa vina  sa spuna ca prefera sa arunce Romania in haos, sa declasam alegeri anticipate. PNL esre singurul partid care a arata responsabilitate si ca este gata sa isi flexibilizeze mandatul.

Daca USR ramane intr-o singura optiune nu avem ce sa discutam, sa vedem daca USR va face acel pas. Unde este responsabilitatea celor de la USR? Sa vedem ce concesie fac, sa trecem peste iarna.

(…) USR spune ca vrea doar functii, nu ii intereseaza binele romanilor”, a declarat Florin Citu.

„Eu am aratat ca ma intereseaza romanii si am facut acest pas (a renuntat sa se propuna premier), trebuie sa vedem ca si USR si PSD fac acest pas”, a mai spus liderul PNL.

Presedintele USR PLUS, Dacian Ciolos, a declarat, luni, dupa discutia cu premierul desemnat Nicolae Ciuca, ca sentimentul sau este ca a fost „o intalnire mai mult de forma”, avand in vedere ca decizia USR a ramas neschimbata – de a nu sustine un guvern minoritar, ci de refacere a coalitiei -, si a mentionat ca solutia ar fi formarea unei majoritati a PNL fie cu PSD, fie cu USR.

„Domnul Ciuca mi-a prezentat mandatul de cauta o majoritate sau o sustinere in Parlament pentru un guvern minoritar si un program de guvernare de criza. Sentimentul meu a fost ca a fost o intalnire mai mult de forma, pentru ca domnul premier stia care este pozitia USR. Pozitia noastra este neschimbata si am comunicat asta domnului premier desemnat. Din punctul nostru de vedere, daca asta ar fi fost solutia pentru Romania, un guvern minoritar si un program de criza, acest lucru putea fi deja decis in urma cu o saptamana, ca noi am facut o propunere in Parlament. Din ceea ce mi-a spus domnul Ciuca, nu sunt mari diferente intre ceea ce noi am propus saptamana trecuta in programul de guvernare si ceea ce intentioneaza sa propuna guvernul dansului. (…) Noi, USR, am crezut – atunci cand nici PNL si nici PSD nu au facut o propunere de premier si nici nu au votat propunerea noastra in Parlament – ca au o alta solutie mai buna, ca exista deja o intelegere intre cele 2 partide, ca sa vedem astazi ca PNL vine cu aceeasi propunere pe care a respins-o saptamana trecuta”, a afirmat Ciolos intr-o conferinta de presa.

El a adaugat ca i-a explicat premierului desemnat ca, in aceste conditii, USR nu poate sa sustina un guvern de criza.

„Noi credem ca solutia pentru aceasta perioada pentru Romania este un guvern cu o majoritate in Parlament si PNL are posibilitatea sa negocieze o astfel de majoritate fie cu PSD – ca a mai facut lucrul acesta, a mai guvernat cu PSD si a mai facut majoritati cu PSD -, fie cu USR, lucru pe care noi il tot propunem de cateva saptamani, si ca o astfel de majoritate ar putea sustine si masuri de criza, dar si reforme de care statul roman are nevoie. De aceea, din punctul nostru de vedere, solutia este o majoritate a PNL fie cu PSD, fie cu USR. PNL trebuie sa aleaga ce vrea, daca vrea sa dea un guvern tarii”, a spus Ciolos.

Liderul USR i-a transmis premierului desemnat ca USR are patru conditii pentru a negocia o eventuala refacere a coalitiei.

„Domnul Ciuca m-a intrebat in ce conditii noi am discuta si negocia o eventuala refacere a coalitiei si i-am explicat care sunt masurile. I-am spus ca pentru noi astfel de discutii trebuie sa porneasca de la un calendar de reforme asumat cu masuri clare, un al doilea element ar fi un buget pe 2022, un cadru general de construire a bugetului si prioritati, ca sa nu mai stam dupa ce facem aceasta coalitie sa discutam in guvern cum sa impartim banii intre ministere (…), un al treilea element – un protocol de functionare a coalitiei ca sa fie foarte clar cum se pregatesc si se iau deciziile in coalitie, ca sa evitam discutii pe care le-am avut si in trecut, care au dus si la dezmembrarea coalitiei, si un al patrulea element – o structura a guvernului care ar trebui sa fie cea agreata la inceputul mandatului fostei coalitii”, a precizat Ciolos.

Dacian Ciolos a mai spus ca, pentru inceperea unei discutii pe aceasta tema, trebuie sa existe un mandat foarte clar ca PNL doreste refacerea coalitiei si sa inceteze orice negociere cu PSD.

„Noi nu vom accepta sa fim parte a unei discutii unde alternativa e PSD. PNL trebuie sa decida. Noi nu fortam, ei decid in ce directie vor sa mearga”, a subliniat liderul USR.

Intrebat ce va face USR daca, in cazul in care Nicolae Ciuca isi depune mandatul, liberalii vor veni tot cu propunerea Florin Citu premier, Ciolos a raspuns: „Nu s-a schimbat nimic, pozitia noastra este una clara de la inceput, suntem previzibili si consecventi, noi vrem solutie de durata, nu sa-i rezolvam problema lui Florin Citu”.

„Din punctul nostru de vedere, solutia este refacerea unei majoritati in Parlament. (…) USR a avut variante pe care le-a pus pe masa de saptamana trecuta, acum e randul PNL sa puna variantele pe care le are, pentru ca a respins variantele pe care noi le-am propus deja de acum o saptamana. Sincer, noi presupuneam ca, atata vreme cat PNL nu a acceptat nicio discutie pentru refacerea coalitiei si nici sustinerea guvernului minoritar pe care l-am propus, am crezut ca au o solutie mai buna pentru a putea iesi din criza mai repede. Eu vad ca suntem la loc comanda, din acelasi punct de plecare, pentru ca nu au o alternativa, probabil ca solutia este o negociere intre PNL si PSD si un acord pe un guvern minoritar intr-o forma sau alta. Nu-i o solutie, din punctul nostru de vedere, solida, pentru ca asta ar insemna ca peste 3-4 luni sa revenim in acelasi punct de plecare si de aceea spuneam ca e nevoie de o majoritate in Parlament care ar putea fi construita daca exista vointa politica”, a mai declarat Ciolos.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: