Citu intra in razboi cu PSD, sustine ca partidul lui Ciolacu o ia pe urmele lui Dragnea: „Cand s-a facut aceasta coalitie erau doua linii rosii”

politica

Presedintele Senatului, Florin Citu, a declarat, luni, ca actualul sistem de fiscalizare trebuie pastrat pentru a-i atinge intreaga potentialitate, adaugand ca PSD merge in acest domeniu „in aceeasi directie incercata de Liviu Dragnea”, care a introdus noi impozite.

„Inainte de a discuta de cresteri de taxe, de modificarea Codului fiscal, sa colectam tot ce putem cu acest cod, cu acest sistem. Prin PNRR, avem unele facilitati, se elimina acele lucruri care permit banilor sa nu ajunga la buget. Era vorba de facilitati in constructii, acum s-a introdus acea facilitate si in agricultura. Este bizar. Discutam de mai multe impozite, dar tocmai am scos vreo doua miliarde din buget.

Ne vaitam ca nu avem bani, dar avem o decizie. La toate acestea trebuie sa ne uitam. Ce putem colecta cu sistemul pe care il avem astazi si apoi sa facem o analiza. Pana atunci nu are rost sa discutam. Ceea ce am facut anul trecut, cu conectarea caselor de marcat la ANAF, proiect lasat de PSD prin sertare ani de zile si pe care noi l-am facut intr-un an, si e-facturare, a adus mai multi bani la buget. Anul acesta sunt mai multi ani la buget datorita celor doua proiecte facute de PNL”, a afirmat Citu, la Senat.

Potrivit acestuia, solutiile liberale sunt „cele bune” in ceea ce priveste fiscalitatea, iar cele ale PSD „vor duce doar la inflatie si dobanzi mai mari”.

„Cand s-a facut aceasta coalitie erau doua linii rosii: fara taxe si impozite noi si 7% investitii. Pentru investitii, ni s-a promis la rectificarea bugetara. PSD, de fiecare data cand e la guvernare, incearca. Liviu Dragnea a incercat trei ani sa schimbe cota unica, sa introduca un impozit progresiv. El a introdus impozite in 2017 – 2019 pe care noi le-am scos dupa aceea si am adus mai multi bani la buget. Este aceeasi meteahna a lui Liviu Dragnea. PSD merge in aceeasi directie”, a adaugat Citu.

Presedintele Senatului a spus ca, daca se propune schimbarea sistemului de fiscalizare, PNL va dezbate aceasta chestiune.

„Nu cred ca va fi luata o decizie fara sa se discute in PNL. Sistemul fiscal mai simplu este un pilon al liberalismului. (…) Noi nu vrem sa crestem povara fiscala asupra romanilor. Ne vom opune cresterii, totdeauna. Ceea ce a facut PNL pana acum – a eliminat taxe si a digitalizat sistemul fiscal, a dus mai multi bani la buget. Sa introduci taxe, nu iti aduce bani mai multi la buget decat pe termen scurt, apoi iti creste evaziunea fiscala”, a explicat Florin Citu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: