politica

Citu spera ca azi ii va convinge pe PSD-isti sa il sustina ca prim-ministru: ”Eu sper ca putem sa discutam astazi despre propunerea de premier si apoi sa mergem cu aceasta propunere la presedintele Romaniei”

Presedintele PNL, Florin Citu, a afirmat ca spera ca la negocierile de duminica sa se discute si despre propunerea de premier, iar apoi aceasta propunere sa fie prezentata presedintelui Klaus Iohannis. Intrebat cand crede ca s-ar putea finaliza negocierile, Citu a declarat: „Eu credeam ca ieri, sper sa fie astazi”.

Florin Citu a fost intrebat, duminica, daca s-a ajuns la un consens in legatura cu persoana viitorului premier si a declarat: ”Nu am ajuns la aceste discutii, v-am spus ca trebuie sa ne intelegem intai pe partea de guvernare, pentru ca de aici pornim. Dupa ce avem un program de guvernare cu care toti suntem de acord putem sa discutam si despre ministere si despre…”.

Liderul PNL a afirmat ca spera ca discutiile despre numele premierului sa aiba loc duminica.

”Eu sper ca putem sa discutam astazi despre propunerea de premier si apoi sa mergem cu aceasta propunere la presedintele Romaniei”, a adaugat Citu.

Intrebat cand crede ca vor fi gata negocierile, Citu a precizat: ”Eu credeam ca ieri, sper sa fie astazi”.

Intrebat, in urma cu doua zile, daca ia in considerare propunerea lui Nicolae Ciuca ca premier, Florin Citu a spus: „In acest moment nu avem aceasta varianta pe masa. Cand am venit cu varianta pe masa, am venit cu ea pe masa si a fost votata. Daca voi veni cu acea varianta pe masa, o voi spune atunci. N-are sens sa ne gandim acum”.

Despre o eventuala intalnire a liderilor PSD, PNL si UDMR cu presedintele Klaus Iohannis, care sa medieze discutia despre persoana premierului, Citu a declarat: ”Eu am vazut mesajul public al presedintelui Klaus Iohannis care a spus clar sa ne intelegem noi si apoi sa mergem la presedintele Klaus Iohanis”.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24
Tags: florin citu

Recent Posts

Portugalia nu mai este o problema pentru Europa. Ce poate invata Romania de la o tara care a cunoscut si ea un exod masiv al tinerilor

La zece ani de la plecarea "barbatilor in negru" - managerii internationali ai Comisiei Europene,…

11 ore ago

Primarul Vlad Oprea, declaratii halucinante: „Locuim trei familii in casa de 1.000 mp: eu, mama si o verisoara”. Nu mai stie cate locuinte are pe numele lui

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, a facut declaratii halucinante, luni seara, la Realitatea Plus, incercand…

7 ore ago

Un sofer roman de tir a murit in Belgia dupa ce un capac de canal aruncat de pe un pod a intrat prin parbriz. Cinci belgieni au fost retinuti

Cinci belgieni, dintre care doi minori, au fost arestati si urmeaza sa ajunga in fata…

8 ore ago

Japonia isi protejeaza frumusetile naturii. Cei care doresc sa urce pe Muntele Fuji vor trebui sa se inregistreze in avans

Prefectura Yamanashi din centrul Japoniei a anuntat lansarea unui sistem online care va reglementa numarul…

8 ore ago

Memoriile Angelei Merkel vor fi publicate in noiembrie. Ea este acuzata acum de „greseli fatale” in relatia cu Rusia

Angela Merkel isi va lansa, pe 26 noiembrie, mult asteptatul volum de memorii cu titlul…

9 ore ago