Ciuca, foarte nervos, anunta masuri dure impotriva celor care au scumpit benzina: „Nu voi permite nimanui sa profite de situatie pentru ca din lacomie sa destabilizeze economia si viata cetatenilor”

politica

Premierul Nicolae Ciuca a avut o interventie dura, joi, in legatura ca scumpirea nejustificata a carburantilor al anumite benzinarii. El a anuntat controale si ca „orice alta tentativa de a destabiliza echilibrele economice ale tarii va fi de indata ferm si aspru pedepsita”.

„Guvernul Romaniei nu va permite niciun derapaj, nicio tentativa de specula”, a transmis premierul Nicolae Ciuca, dupa ce a anuntat demararea unor controale ample la benzinariile din Romania.

„Statul roman are obligatia de a-si proteja cetatenii si economia. Nu voi permite nimanui sa profite de situatie pentru ca din lacomie sa destabilizeze economia si viata cetatenilor. Institutiile responsabile vor da sanctiuni drastice celor care incalca legea. Romania e o tara sigura, garantiile trebuie sa includa si stabilitatea economica

ANAF, ANPCI, CCR au demarat inspectiile pentru a stopa practicile abuzive fara justificare

Vor fi controlate toate companiile petroliere din Romania. Am cerut sanctiunile cele mai severe pentru cei care vor sa genereze instabilitate. Guvernul nu permite astfel de practici, vom proteja cetatenii si mediul de afaceri. Orice alta tentativa de a destabiliza echilibrele economice ale tarii va fi de indata ferm si aspru pedepsita”, a mai spus Ciuca.

Consiliul Concurentei monitorizeaza piata carburantilor si investigheaza situatiile in care preturile au crescut foarte mult, fara a avea o justificare economica, se arata intr-un comunicat al autoritatii de concurenta, remis, joi.

Anticiparea unui anumit pret ce ar trebui practicat de catre o companie si anuntarea acestuia in piata poate intra sub incidenta prevederilor Legii Concurentei. Companiile trebuie sa isi stabileasca in mod independent politica de preturi, in functie de propria strategie si de structura costurilor implicate de desfasurarea activitatii, intelegerile si/sau actiunile concertate referitoare la comportamentul pe piata fiind sanctionate de legislatia in domeniu, potrivit comunicatului.

„Este o situatie internationala dificila si volatila generata, in principal, de adoptarea masurilor economice de combatere a agresiunii ruse in Ucraina. In acest context, noi veghem ca unele companii sa nu profite de aceasta situatie, deoarece o eventuala crestere nejustificata a preturilor poate conduce la sanctiuni”, a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.

De altfel, Guvernul a anuntat pentru joi dimineata o intalnire a premierului Nicolae Ciuca cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Economiei, Florin Spataru, presedintele ANPC, Horia Miron Constantinescu, presedintele ANAF, Mirela Calugareanu la care vor participa si reprezentanti ai autoritatii de concurenta.

Autoritatile au anuntat miercuri ca nu sunt probleme cu stocurile de carburanti, iar Romania nu are nicio problema cu aprovizionarea benzinariilor.

Conform datelor afisate de aplicatia Monitorul Preturilor, cresteri mari ale preturilor carburantilor s-au inregistrat la benzinariile unui singur lant de distributie si unele benzinarii independente din vestul tarii. Acest lucru poate fi explicat de faptul ca in Ungaria preturile carburantilor sunt plafonate, ceea e a condus la penurie.

Pe de alta parte, grupul MOL a anuntat ca aprovizionarea cu petrol a Ungariei nu sufera intreruperi iar rezervele si capacitatile de rafinare ale grupului sunt suficiente pentru a acoperi necesitatile tarii. Compania a adaugat ca in pofida cresterii cererii este in masura sa ii deserveasca pe automobilistii ungari deoarece produce carburanti la capacitate maxima.

In Romania, consumatorii pot utiliza aplicatia Monitorul Preturilor pentru Carburanti pentru a afla care sunt preturile practicate de benzinarii. Aplicatia este valabila atat sub forma de aplicatie web, cat si ca aplicatie mobila (IOS si Android) ce poate fi descarcata din App Store si Google Play si afiseaza preturile pentru carburantii standard si premium (benzina si motorina) practicate in statiile de distributie, oferind multiple facilitati de cautare, sortare si filtrare a datelor.

Autoritatea de concurenta a aplicat mai multe sanctiuni pe piata carburantilor. Astfel, 6 companii de distributie a carburantilor (OMV Petrom SA, OMV Petrom Marketing, Rompetrol Downstream SRL, Mol Romania Petroleum Products SRL, ENI Romania SRL si Lukoil Romania SRL) au fost amendate cu 205 milioane euro pentru incheierea unei intelegeri anticoncurentiale, sanctiune confirmata de instanta in 2016.

De asemenea, trei companii din domeniul comercializarii angro de carburanti (SC Tinmar Ind SA Bucuresti, SC Planoil SRL Bucuresti, SC Planoil Industries SRL Bucuresti) au fost sanctionate cu amenzi in valoare totala de 16.907.202 lei (aproximativ 3,7 milioane euro) pentru incheierea unei intelegeri anticoncurentiale.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: