Ciuca il ataca dur pe tatucul PSD-ului, Iliescu: „Neocomunism, romani instigati impotriva romanilor, diversiune si propaganda mincinoasa”

politica

Nicolae Ciuca, atac-surpriza, imposibil, Romania, NATO

Premierul Nicolae Ciuca a transmis, luni, un mesaj la implinirea a 32 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, in care afirma ca „manifestatia-maraton a societatii civile impotriva neo-comunismului a fost inabusita prin instigarea unor romani impotriva altor romani” si ca trebuie ca societatea romaneasca „sa nu mai devina vreodata victima a diversiunilor si propagandei mincinoase”.

„Se implinesc 32 de ani de la unul dintre cele mai dureroase momente ale istoriei noastre post-decembriste, Mineriada din 13-15 iunie 1990, prin care manifestatia-maraton a societatii civile impotriva neo-comunismului, desfasurata in Piata Universitatii, a fost inabusita prin instigarea unor romani impotriva altor romani. Romania inca isi cauta calea catre adevarata democratie. Pentru cei nascuti mai tarziu, evenimentele din primavara-vara anului 1990 reprezinta o pagina din istoria recenta, asupra careia consider ca suntem datori sa reflectam si unii si altii, pentru ca societatea romaneasca sa nu mai devina vreodata victima a diversiunilor si propagandei mincinoase”, a transmis premierul.

El a mentionat ca Romania mizeaza acum pe stabilitatea si securitatea conferite de apartenenta la Uniunea Europeana si la Alianta Nord-Atlantica.

„Dar contextul dificil creat la nivel global de agresiunea militara a Rusiei asupra Ucrainei ne obliga sa ramanem prudenti, sa filtram obiectiv orice informatii, sa constientizam caracterul nociv al diversiunilor promovate prin multitudinea canalelor de informare moderne si, nu in ultimul rand, sa aparam si sa respectam drepturile cetatenilor”, a adaugat Nicolae Ciuca.

El a mai transmis ca trebuie continuata consolidarea valorilor democratice si integrarea Romaniei „in arhitectura institutionala” generata alaturi de partenerii occidentali.

„Gandurile noastre se indreapta, astazi, catre victimele manipularilor si represiunilor brutale si familiile acestora. Suntem datori sa continuam consolidarea valorilor democratice si integrarea Romaniei in arhitectura institutionala generata alaturi de partenerii nostri occidentali, care ofera, mai ales in astfel de perioade, garantia securitatii si bunastarii”, a spus Nicolae Ciuca.

Mineriada din 13 iunie a fost dirijata de regimul lui Ion Iliescu, acesta fiind in continuare presedinte de onoare al PSD.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: