Ciucu, primele reacții după victorie: ”Cred că este mai bine că am început ca primar de sector, pentru că acum mă simt mult mai bine pregătit”

Ciucu primele reacții după victorie Cred că este mai bine că am început ca primar de sector pentru că acum mă simt mult mai bine pregătit

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că votul majoritar primit duminică îl responsabilizează şi că vrea să facă din Bucureşti proiectul vieţii sale.

„Acest vot mă responsabilizează. Le mulţumesc foarte mult bucureştenilor pentru votul lor, le mulţumesc celor care m-au sprijinit în această campanie. Vreau să dau un mesaj de unitate pentru partidele din coaliţia guvernamentală, în special pentru cele de centru dreapta. O să avem mult de muncă împreună la Primăria Municipiului Bucureşti, o să avem multe proiecte de trecut. Şi aşa cum am spus şi în această campanie, vreau să fac din Bucureşti proiectul vieţii mele şi asta nu pentru termen scurt, ci pentru termen lung, pentru că oraşele care se schimbă cu adevărat au nevoie de primari care să stea pe termen lung primari şi să-şi poată pună în aplicare viziunea”, a afirmat Ciprian Ciucu, după prezentarea primelor rezultate exit-poll, citat de Agerpres.

A explicat că a fost implicat într-o campanie electorală „grea”, pe timpul căreia s-a concentrat pentru a transmite „mesaje eminamente pozitive”, despre realizările sale ca primar de sector, precum şi despre viziunea şi proiectele pe care le-a propus bucureştenilor.

„Şi cred că în acest lucru a constat cheia succesului. Evident, mai sunt multe de făcut, noaptea este încă la început, sunt oameni în secţii şi fac un apel pentru cei din secţii să fie foarte atenţi la numărătoarea votului, mai ales la ştampilă, pentru că ştampila, aţi văzut, are cerneală şi se imprimă inclusiv pe verso, şi sper să nu avem probleme cu numărătoarea voturilor din acest motiv”, a mai declarat Ciucu.

El i-a mulţumit preşedintelui PNL, Ilie Bolojan, pentru încrederea pe care i-a acordat-o şi colegilor de partid pentru susţinere.

„Vreau să mulţumesc – în ordinea în care şi-au exprimat sprijinul pentru mine în această campanie – Partidului REPER, inclusiv ministrului Dragoş Pîslaru, care este aici cu mine şi m-a susţinut de la început. Şi lui Iulian Hatmanu, care este preşedinte REPER Bucureşti. Vreau ca să-i mulţumesc lui Ludovic Orban, preşedintele Forţa Dreptei; mulţumesc foarte mult, Ludovic. Şi vreau să-i mulţumesc, nu în ultimul rând, pentru că Vlad Gheorghe a făcut un gest greu, dar un gest corect, vreau să-i mulţumesc din suflet şi lui Vlad”, a transmis Ciucu.

Edilul de la Sectorul 6 a promis că va munci foarte mult pentru bucureşteni în următorii ani pentru a demonstra că merită să fie primarul Bucureştiului.

„Suntem la început de drum, sunt emoţionat. (…) Mi-am dorit foarte mult să fiu primarul Bucureştiului. Cred că este mai bine că am început ca primar de sector, pentru că acum mă simt mult mai bine pregătit decât eram în urmă cu cinci ani, şase ani, când îmi doream să fiu primarul Bucureştiului. Într-un fel, pentru mine, visul vieţii mele deja se întâmplă, îl trăiesc şi vreau să le mulţumesc bucureştenilor foarte, foarte mult că au avut încredere în mine şi că m-au votat. Sunt convins că este vorba despre un vot cu în jur de 30%, acest vot nu-ţi oferă suficientă legitimitate, nu-ţi oferă suficientă autoritate şi va trebui să muncesc foarte mult.

Şi îmi iau acest angajament ca să-l demonstrez şi celor care nu m-au votat, că merit până la urmă să fiu primarul Bucureştiului. Şi tot ce s-a spus în această campanie şi pe partea negativă va fi demontat ulterior de conduita mea ca primar general al Bucureştiului. Încă o dată, vă mulţumesc foarte mult tuturor şi sunt efectiv nerăbdător, în speranţa că o să câştig aceste alegeri, în speranţa că rezultatele acestui exit-poll vor fi confirmate, voi munci foarte mult pentru bucureşteni în următorii doi ani şi jumătate, poate şase ani, şapte ani sau 10 ani, aşa cum mi-aş dori eu foarte mult”, a mai afirmat Ciucu.

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, a obţinut, duminică, 32,7% din voturile bucureştenilor, iar candidatul PSD, Daniel Băluţă, a fost creditat cu 26,3%, potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS-Avangarde.

Pe locul trei se plasează Anca Alexandrescu, susţinută de Partidul AUR, cotată cu 20,2% din voturi, iar pe locul patru candidatul USR, Cătălin Drulă, cu – 12,8%.

Comentarii

Citește mai departe

O explozie uriașă la o fabrică din nordul Chinei a ucis patru persoane și a rănit alte 84, șase persoane fiind încă dispărute, a relatat presa de stat. Poliția chineză a reținut conducerea fabricii. Explozia a avut loc duminică, la uzina Baogang United Steel din Mongolia Interioară, provocând cutremure vizibile în zonă, potrivit BBC. Un […]
Peste 100 de vehicule au fost implicate într-un accident in lanț, luni, pe o autostradă din statul american Michigan, din cauza zăpezii. Poliția a suspendat traficul pe ambele sensuri de mers ale autostrăzii Interstate 196, la sud-vest de Grand Rapids, lângă Hudsonville, în timp ce echipajele îndepărtau vehiculele, inclusiv peste 30 de camioane cu semiremorcă. […]
Secretarul american pentru Securitate Internă Kristi Noem a negat inițial că agenții federali ar fi folosit agenți chimici împotriva protestatarilor, însă, după ce i s-au arătat înregistrări video, a început să dea vina pe protestatari, în timp ce tensiunile continua să crească pe fondul numărului în creștere de ofițeri federali trimiși de administrația Trump în […]
Spania a declarat, de marți, trei zile de doliu, în timp ce salvatorii continuă să cerceteze resturile contorsionate ale vagoanelor de tren pentru a localiza victimele după o coliziune feroviară care a ucis cel puțin 40 de persoane și a rănit alte zeci produs în apropiere de Adamuz, în provincia Cordoba, la circa 360 km […]
Celebrul creator de modă italian Valentino a murit luni, la vârsta de 93 de ani, a anunțat fundația sa, citată de agențiile ANSA și Reuters. Valentino „a trecut în neființă la reședința sa din Roma, înconjurat de dragostea celor apropiați”, a anunțat într-un comunicat Fondazione Valentino Garavani e Giancarlo Giammetti. Funeraliile vor avea loc vineri […]