Ciutacu, lovit de sinceritate: „Sunt o corcitura infioratoare. Stau la sprituri cu politicieni”. Nasul de cununie este un PSD-ist

politica

Victor Ciutacu, realizator la Romania TV, televiziune de propaganda a PSD, recunoaste ca „sta la sprituri” cu politicieni. De altfel, el dezvaluie ca un cunoscut deputat PSD este nasul lui de cununie.

„Sunt o corcitura infioratoare. Am chestii profund sociale in mine si mila fata de amarati, dar combinate cu chestii de profunda dreapta”, sustine Ciutacu intr-un interviu pentru EVZ.

Desi se lauda deseori cu „prietenia” unor politicieni, acum Ciutacu spune doar ca „sta la sprituri” cu ei.

„Prieten e foarte mult spus. Amici, cunostinte de familie, tovarasi de sprit, da. Si din cam toate partile spectrului politic, in contextul in care astia astazi sunt intr-un partid si maine sunt in altul. Unii imi sunt cunostinte chiar vechi, cu care nu s-a schimbat relatia nici in bine nici in rau, nu au avut nici ei vreun avantaj de pe urma prieteniei cu mine, nici eu de pe urma prieteniei cu ei.

Se intampla foarte rar sa ma frecventez acasa cu politicieni. Unul dintre ei e nasul meu de cununie, Iulian Iancu, pe care l-a scos Iohannis spion rus. Cand ne-am cunoscut si ne-am imprietenit noi nu era politician, nu era membru PSD. Ce sa fac? Sa-l scuip ca s-a facut PSD-ist? E optiunea lui politica. Eu nu pot sa ma dezic niciodata de Iulian, la fel cum nici el nu se poate dezice de mine. El nu a beneficiat de vreo favoare majora din partea mea ca jurnalist, eu nu m-am imbogatit de pe urma activitatilor domnului Iancu din energie, pe care nici macar nu i le stiu in mod exact.

Altfel, mai sunt o gramada de oameni politici cu care ma intalnesc in diverse anturaje, dar asta nu inseamna ca suntem tovarasi pe vecie si mai si incarligam cozile si ne mai si imbogatim unul de pe urma celuilalt. Mie nu mi s-a intamplat. Si Victor Ponta a fost unul dintre oamenii politici pe care i-am invitat si care mi-a acceptat invitatia ani de zile la ziua mea de nastere, pe care o petreceam cu diversi prieteni de regula. Dar Victor a venit si cand era mic, adica si cand era seful tineretului pesedist, si cand a ajuns presedintele partidului, si, ulterior, prim-ministru. Si a venit fara alai, fara zaiafet, SPP-isti etc. A venit el cu Daciana, adusi de ofiterul de protectie care facea si pe soferul”, a mai spus Ciutacu.

In 2015, Ciutacu se declara insa „prieten” cu mai multi „condamnati” din politica.

„In caz ca-i nevoie, marturisesc sub juramant ca am prieteni condamnati pe care-i vizitez uneori”, spunea Ciutacu pe Facebook.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: