Clotilde Armand nu cedeaza: „Marcele, ce e asta? Suspiciune de frauda sau ne pierdem vremea!”. La peste 100 de sectii „nu se inchid cheile”

politica

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, acuza reprezentantii PSD si PNL ca pun la cale fraudarea votului din sector. „Din 166 de sectii s-au depus doar 40. Restul au fost respinse de BES 1 pentru ca nu se inchid cheile. Marcele, ce e asta?”, a transmis Armand.

„Ce fac Ciolacu si Ciuca cu oamenii din sectii care stau de peste 30 de ore nedormiti in fata sediului BES1, in temperaturi de 34 grade cu sacii de voturi in fata sediului de aseara pana acum este inuman. Asta face PNL PSD cu voia lui Toni Grebla de la AEP. Din 166 de sectii s-au depus doar 40. Restul au fost respinse de BES 1 pentru ca nu se inchid cheile. Marcele, ce e asta? Suspiciune de frauda sau ne pierdem vremea! Am depus plangere pentru cei care au luat aceasta decizie abuziva si inumana”, a transmis Armand.

Citeste si: Sub 500 de voturi diferenta intre Clotilde Armand si George Tuta. Drula: „Au fost platiti votanti cu 500 de lei”

Anterior, Clotilde Armand a anuntat ca va face plangeri penale pentru membrii Biroului electoral de sector responsabili de „comportament inuman” fata de cei din sectiile de votare.

„Oamenii care sunt in sectiile de votare nu pot fi inlocuiti. Este absolut inuman cum au tratat oamenii membrii Biroului electoral de sector. Vor fi trasi la raspundere, au si o plangere din partea mea pentru refuz de preluare a sacilor, pentru refuz de a consemna rezultatele. Ei sunt cei care decid daca comisia de sectie poate sa vina sau nu poate, daca poate sa lase sacii sau nu. Totul este organizat si se face sub autoritatea Biroului electoral de sector, sunt cei care hotarasc daca rezultatele sunt admise sau nu. Si au tergiversat. La 10,00 dimineata nu erau decat 7 sectii de votare concentrate. (…) Sunt primarul tuturor, m-am dus din sectie in sectie, am ajutat si asta fac. (…) Sunt inca in discutii cu avocatii sa vedem cum facem plangeri pentru cei care sunt responsabili de acest comportament inuman”, a declarat presei Clotilde Armand.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni ca alianta PSD PNL a castigat primariile de la sectoarele 1 si 2.

Ciolacu a fost intrebat la sediul central al PSD cand va fi decis candidatul partidului pentru alegerile prezidentiale.

„Nu stiu. Lasati-ma intai sa vedem rezultatele finale si apoi categoric ca o sa am o discutie cu colegii mei. Astazi o sa stau de vorba cu domnul Ciuca (despre data sedintei de coalitie – n.r.). Am vorbit cu domnul Ciuca de dimineata, urmeaza sa avem o coalitie. Sectoarele 1 si 2 sunt castigate. Domnul Tuta a castigat si domnul Hopinca la fel. E o diferenta mica, dar asta inseamna democratie. Si la Bistrita e diferenta foarte mica, dar la fel, asta e democratia, cum si la Botosani, la Vrancea”, a spus premierul.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: