CNN: Directorul CIA a zburat luni la Kabul, unde s-a intalnit cu cel mai important lider taliban

CNN Directorul CIA a zburat luni la Kabul unde s-a intalnit cu cel mai important lider taliban
Directorul CIA, William J. Burns, s-a intalnit luni, la Kabul, fata in fata cu cel mai important lider taliban, au dezvaluit doi oficiali americani pentru CNN.

Administratia Biden a fost in contact regulat cu oficiali talibani pe tot parcursul procesului de evacuare, atat pe teren in Afganistan, cat si la Doha, Qatar.

Insa intalnirea secreta, relatata pentru prima data marti de Washington Post, dintre Burns si Abdul Ghani Baradar reprezinta un schimb de opinii direct la cel mai inalt nivel de cand gruparea jihadista a preluat controlul asupra capitalei, a declarat pentru CNN un oficial american bine informat in legatura cu acest subiect.

Intalnirea scoate in evidenta nevoia administratiei americane a avea o intelegere mai clara a pozitiei talibanilor in mai multe chestiuni, in timp ce ora se apropie de termenul limita de 31 august pentru retragerea trupelor din tara, a spus oficialul.

Oficialul american a declarat pentru CNN ca intalnirea a avut loc la indicatiile presedintelui Biden, ceea confirma ca Burns este cel mai experimentat si unul dintre cei mai de incredere diplomati veterani din echipa lui Biden.

Un alt oficial a numit intalnirea „un schimb de opinii cu privire la ceea ce trebuie sa se fie facut” pana la 31 august.

CIA a refuzat sa comenteze pentru CNN aceasta intalnire.

Baradar si secretarul de stat din mandatul lui Trump, Mike Pompeo, s-au numarat printre martorii la semnarea de catre SUA si talibani a unui acord istoric anul trecut, care a pus in miscare retragerea trupelor americane din Afganistan. Fostul presedinte Trump si Baradar au vorbit la telefon la scurt timp dupa ce acordul a fost semnat.

Dupa ce talibanii au preluat controlul asupra Kabulului, Baradar, care conduce comitetul politic al gruparii, s-a intors in Afganistan, dupa ce fusese plecat din tara timp de 20 de ani.

Comentarii

Citește mai departe

Carsten Breuer, șeful Statului Major al Armatei germane, consideră că Rusia ar putea fi capabilă să lanseze un atac asupra NATO până în 2029 sau chiar mai devreme. Carsten Breuer: Rusia ar putea ataca NATO până în 2029 sau chiar mai devreme „Diferiți indicatori: reînarmarea, creșterea efectivelor, schimbările economice și politice indică toți o posibilă […]
Un judecător francez a fost numit să conducă ancheta privind uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, a anunțat Parchetul Național Antiterorism (PNAT) al Franței, după ce o instanță a declarat cazul admisibil, potrivit Reuters. Detalii despre crimă Ancheta, care vizează acuzații de tortură și dispariție forțată, urmează unei hotărâri din 11 mai a Curții de Apel din […]
Alertele de drone transmise în zona Delta Dunării și județul Tulcea afectează turismul și îi determină pe vizitatori să își anuleze vacanțele, susține primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie. Acesta afirmă că avertizările ar trebui transmise mai „țintit”, doar în zonele cu risc real, pentru a evita panica inutilă. Declarațiile vin în contextul efectelor economice generate […]
Expresia „independența Taiwanului” înseamnă că insula nu aparține și nu se află sub autoritatea Beijingului și că numai poporul taiwanez poate decide asupra viitorului său, a declarat duminică președintele Lai Ching-te, relatează Reuters. Declarațiile lui Lai Ching-te Declarațiile lui Lai, o reiterare a punctului său de vedere, vin la câteva zile după ce președintele Donald […]
Europarlamentarul Luis Lazarus a lansat oficial, sâmbătă, 16 mai 2026, Partidul Dreptate și Frăție (PDF), o nouă formațiune politică autointitulată d”e centru-dreapta cu accente suveraniste și tradiționaliste”, în cadrul unui eveniment găzduit la Palatul Parlamentului din București. Evenimentul de lansare, desfășurat în Sala CA Rosetti între orele 12:00 și 16:00, a reunit aproximativ 1.000 de […]