Datele publicate de CNSAS pe pagina sa oficială de Facebook luni dimineață oferă o imagine detaliată asupra dimensiunii aparatului represiv cu puțin mai mult de un an înainte de prăbușirea regimului comunist și permit, prin coroborarea mai multor tabele, o analiză a efectivelor la nivel central, teritorial și în Trupele de Securitate.
Din totalul de 14.629 de angajați, 6.023 lucrau în aparatul central al DSS din București, 2.737 făceau parte din Trupele de Securitate, iar 5.869 erau repartizați în structurile teritoriale. În calcul este inclus și personalul muncitor civil, aproximativ 1.200 de persoane fără grad militar, care asigurau activități tehnice, logistice, administrative și de întreținere.
Structura rezultată arată că 41,17% din efective se aflau în aparatul central, 18,71% în Trupele de Securitate și 40,12% în structurile teritoriale.
Aparatul central reunea cele mai importante structuri informative și tehnice ale Securității. Printre cele mai numeroase se aflau Direcția a IV-a de Contrainformații Militare, cu 1.022 de cadre, Unitatea Specială „F”, destinată filajului, cu 745 de cadre, și Unitatea Specială pentru Luptă Antiteroristă, cu 772 de cadre.
Unitatea Specială „T”, responsabilă de interceptări și ascultări, avea 466 de angajați, în timp ce Unitatea Specială „S”, care se ocupa de controlul corespondenței, avea 356 de cadre. Direcția I, orientată către informațiile interne și supravegherea politică, figura cu 103 angajați, Direcția a II-a, specializată în contrainformații economice, cu 152, iar Direcția a III-a de contraspionaj cu 213.
Trupele de Securitate reprezentau componenta militarizată a sistemului, cu unități dislocate în mai multe regiuni ale țării. Rolul acestora includea paza unor obiective, intervenția și menținerea controlului în eventualitatea unor situații considerate de regim drept amenințări la adresa ordinii interne.
La nivel teritorial, cea mai mare structură era Securitatea Municipiului București, cu 557 de cadre. Dintre inspectoratele județene, Constanța avea 285 de cadre, Timiș 271, Prahova 261, Cluj 251 și Brașov 212. Dimensiunea structurilor varia în funcție de populație, importanța economică, poziția geografică și sensibilitatea strategică a fiecărei regiuni.
În partea inferioară a clasamentului se aflau județe precum Covasna, cu 73 de cadre, Sălaj și Ialomița, cu câte 76, și Călărași, cu 78.
Documentele permit și o radiografie a prezenței femeilor în aparatul Securității. La 24 septembrie 1988 erau înregistrate 2.297 de femei, adică 15,70% din totalul personalului.
În aparatul central erau 954 de femei, în Trupele de Securitate 254, iar în structurile teritoriale 1.089. Proporția era, astfel, de 15,83% la centru, 9,28% în trupele militarizate și 18,55% în teritoriu.
Accesul femeilor la funcțiile de conducere era însă extrem de redus. Din cele 2.297 de femei încadrate în DSS, doar 22 dețineau funcții de conducere: 11 în aparatul central și 11 în structurile teritoriale. În Trupele de Securitate nu era înregistrată nicio femeie într-o astfel de poziție.
Datele indică, astfel, o structură profund dominată numeric și decizional de bărbați. În ansamblu, documentele din septembrie 1988 conturează imaginea unui aparat extins, cu aproape 15.000 de angajați, organizat pe mai multe niveluri și adaptat atât supravegherii populației, cât și controlului economic, contraspionajului, interceptărilor și intervenției operative.
Centralizarea acestor cifre, realizată prin coroborarea documentelor din dosarul A.C.N.S.A.S. Cab I.V.40, oferă o imagine detaliată asupra dimensiunii aparatului Securității în ultimii ani ai regimului comunist.