Comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Oleksandr Sirski, a declarat că războiul cu Rusia nu a ajuns într-un impas și că obiectivele militare ale Moscovei pentru anul 2025 au fost mult mai ambițioase decât rezultatele obținute, potrivit unui interviu acordat publicației Le Monde.
Sirski a respins ideea că situația de pe front ar fi blocată, subliniind că luptele continuă pe mai multe planuri.
„Războiul nu a ajuns la un impas. Teritoriile continuă să își schimbe controlul, iar conflictul se desfășoară în toate domeniile – pe uscat, în aer și pe mare. Nu mai putem vorbi exclusiv despre un război terestru”, a afirmat comandantul ucrainean.
Poziția sa diferă de evaluarea făcută în 2023 de fostul comandant-șef Valerii Zalujnîi, care descrisese situația drept un blocaj militar.
Oficialul ucrainean a declarat că situația ar fi putut fi mult mai gravă, întrucât planurile Moscovei vizau câștiguri teritoriale extinse.
„Rusia și-a pregătit forțele pentru a desfășura o ofensivă de amploare în 2025. A vrut să ocupe întregul Donbas, teritorii din regiunile Zaporojie, Dnipropetrovsk și Herson și să creeze o zonă tampon în regiunile Harkov și Sumî, dar nu a reușit să facă acest lucru”, a spus Sirski.
Comandantul-șef a susținut că anul 2025 a marcat o schimbare importantă în raportul de forțe, în condițiile în care pierderile armatei ruse ar fi depășit numărul de militari recrutați.
„Deși au reușit să mobilizeze și să înroleze 406.000 de persoane în 2025, pierderile totale, incluzând morți și răniți, au ajuns la aproximativ 418.000 de soldați”, a declarat acesta.
În noiembrie 2023, Valerii Zalujnîi afirma că frontul a intrat într-o situație de tip impas, comparabilă cu cea din Primul Război Mondial, evaluare contestată atunci de președintele Volodimir Zelenski.
Ulterior, la 8 februarie 2024, Zelenski a semnat decretul de eliberare a lui Zalujnîi din funcția de comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei.