Comisia Europeana il pune din nou la punct pe Dragnea, dupa ce seful PSD a vorbit despre „minciuni”. Reactie foarte acida de la Bruxelles

politica

Comisia Europeana a urmarit si urmareste, „indeaproape”, procesul parlamentar din Romania, mizele si riscurile potentiale ale modificarilor aduse legilor anticoruptie. Raspunsul vine dupa ce presedintele PSD, Liviu Dragnea, a explicat criticile venite de la Bruxelles prin minciunile care s-ar propaga „si de aici, din tara, si de la Bruxelles”.

„Comisia Europeana nu face comentarii despre comentarii. Mai mult, ca un context general, Comisia a urmarit indeaproape procesul parlamentar din Romania si evolutia discutiilor legate de modificarile legilor din domeniul justitiei de-a lungul a mai multor luni. Suntem foarte bine informati cu privire la acest proces, mizele aflate in joc precum si potentialele riscuri. Suntem frecvent in contact cu Guvernul si Parlamentul Romaniei, precum si cu sistemul judiciar si societatea civila, in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare”, este raspunsul Comisiei Europene pentru Digi24.

Reactia vine dupa ce Liviu Dragnea a vorbit, luni seara, dupa investirea Guvernului Dancila, despre minciunile care ar fi transmise catre Bruxelles.

„Minciuna dusa picatura cu picatura si de aici, din tara si de la Bruxelles si de catre europarlamentari, dar si de catre functionari de acolo. Ii spun domnului comisar, ii spune domnului director general si se creeaza asa, o retea. Cum e posibil ca Delegatia Comisiei Europene din Romania sa transmita informatii false? Transmise la toti comisarii europeni”, a spus Liviu Dragnea, luni seara, la Antena 3.

„Din declaratiile recente ale noului premier – si asta era cu o zi inainte de 24 ianuarie, doamna Dancila nu facuse niciun fel de declaratii – a evitat presa Viorica Dancila – rezulta ca in timpul mandatului sau guvernul va solicita rapiditate in ceea ce priveste atat adoptarea legilor justitiei, care sunt adoptate, cat si o versiune revizuita a Codului penal si de procedura penala. Cate alte minciuni de genul asta s-or mai fi spus anul asta? Sigur ca mie nu mi se pare absolut deloc corect si cinstit fata de Romania, asta e ideea”, a adaugat presedintele Camerei Deputatilor.

Presedintele si prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker si Frans Timmermans, au dat publicitatii, saptamana trecuta, o declaratie comuna in care isi exprima ingrijorarea fata de evolutiile recente din Romania si subliniaza ca CE avertizeaza din nou cu privire la pericolul regresarii si va analiza in detaliu modificarile finale aduse legilor justitiei.

„Urmarim cu ingrijorare evolutiile recente din Romania. Independenta sistemului judiciar romanesc si capacitatea sa de a combate in mod eficace coruptia constituie pietre de temelie fundamentale ale unei Romanii puternice in cadrul Uniunii Europene”, se arata in declaratie.

Juncker si Timmermans amintesc ca o conditie esentiala pentru a putea renunta treptat la mecanismul de cooperare si de verificare (MCV) este ca progresele realizate pana acum in cadrul acestuia sa fie ireversibile.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: