Comitetul Strategic al Fortelor Armate ale Ucrainei confirma autenticitatea filmarii in care soldati rusi executa ucraineni care se predau – Video

externe

soldat care se preda

In spatiul public a aparut un videoclip in care trupele rusesti impusca doi soldati ucraineni in timp ce se predau, relateaza Kyiv Post.

Imaginile – care ar fi fost filmate in apropiere de Avdiivka – arata cum un barbat iese dintr-o transee cu mainile deasupra capului inainte de a fi intins cu fata in jos pe pamant.

La cativa metri de intrare, mai multi soldati rusi se ghemuiesc si isi indreapta armele. Cateva momente mai tarziu, un al doilea soldat ucrainean iese la suprafata. In timp ce acesta se zbate sa iasa, soldatii rusi deschid focul.

Bloggerul ucrainean Deep State a postat imaginile pe internet, iar acestea au fost preluate rapid de alte persoane.

Bloggerul Ihor Lacenkov a declarat: „Inca o data, rusii incalca toate regulile de razboi, impreuna cu legile morale si umane de care nu le-a pasat niciodata”.

Atentie! Imaini cu un puternic impact emotional!

Maria Drutska a spus ca filmarea este o dovada ca rusii sunt „criminali de razboi”.

Duminica, Comitetul Strategic al Fortelor Armate ale Ucrainei a confirmat autenticitatea filmarii.

Intr-un mesaj postat pe Telegram se precizeaza: „Inregistrarea publicata prezinta executia a doi prizonieri de razboi din cadrul Fortelor Armate ale Ucrainei. Conform informatiilor verificate, ocupantii rusi au tras din nou cu perfidie asupra soldatilor neinarmati”.

Nu este primul exemplu de ucidere a soldatilor ucraineni neinarmati de catre trupele rusesti.

In aprilie a aparut o inregistrare video cu trupele rusesti decapitand un soldat ucrainean.

Si in ceea ce a devenit un moment emblematic al rezistentei ucrainene, un prizonier de razboi ucrainean neinarmat, ale carui ultime cuvinte „Glorie Ucrainei” au fost surprinse intr-o inregistrare video, a fost impuscat in martie.

Imaginea si ultimele cuvinte ale lui Oleksandr Matievskii – „Slava Ukraini” – au devenit cel mai recent simbol al rezistentei feroce a Ucrainei in fata agresiunii Moscovei.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: