Compania „regelui asfaltului”, Dorinel Umbrărescu, a preluat Combinatul Siderurgic de la Hunedoara, contra 12,5 milioane de euro

Compania regelui asfaltului Dorinel Umbrărescu a preluat Combinatul Siderurgic de la Hunedoara contra 125 milioane de euro
Grupul ArcelorMittal Hunedoara a anunțat finalizarea tranzacției prin care activele combinatului siderurgic din municipiu au fost preluate de compania UMB Steel S.R.L., controlată de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu.

Transferul vine după îndeplinirea tuturor condițiilor suspensive prevăzute în acordul semnat de părți la începutul acestui an.

Potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București și citat de ziare.com, valoarea totală a tranzacției se ridică la 12,5 milioane de euro, sumă la care se adaugă TVA-ul aplicabil.

„În completarea raportului din data de 19.02.2026, prin care vă informăm că Societatea a încheiat cu UMB Steel S.R.L. documentele tranzacției privind vânzarea activelor Societății pentru un preț total de 12.500.000 de euro (+TVA aplicabil), prin prezenta informăm că toate condițiile suspensive agreate de părți au fost îndeplinite”, se arată în comunicatul companiei.

Tranzacția a primit avizul Consiliului Concurenței

Finalizarea tranzacției a fost precedată de autorizarea emisă de Consiliul Concurenței, care a analizat operațiunea și a concluzionat că aceasta nu ridică probleme semnificative din perspectiva mediului concurențial din România.

Instituția a precizat că activele vizate includ echipamente și instalații de producție, stocuri, terenuri și clădiri aferente platformei industriale din județul Hunedoara, precum și alte active imobiliare conexe.

„Nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea operațiunii cu un mediu concurențial normal”, a transmis Consiliul Concurenței în decizia sa.

Ce include pachetul de active preluate

Conform informațiilor comunicate anterior de ArcelorMittal, activele transferate către UMB Steel includ întreaga infrastructură industrială a fostului combinat: terenuri, hale de producție, echipamente, utilaje, mijloace de transport și stocuri existente.

Suprafața totală a platformei industriale depășește un milion de metri pătrați, la care se adaugă alte aproximativ 494.000 de metri pătrați de terenuri aferente.

De asemenea, noul proprietar își asumă și obligațiile de mediu asociate fostei activități industriale, potrivit documentelor tranzacției.

Posibile planuri de relansare industrială

Decizia de vânzare vine în contextul închiderii activității combinatului din toamna anului 2025, când producția a fost oprită definitiv. Unitatea din Hunedoara producea profile metalice și corniere utilizate în domenii precum construcții, infrastructură și energie.

În perioada premergătoare tranzacției, compania a analizat mai multe scenarii de relansare a activității, inclusiv posibile colaborări externe pentru furnizarea de semifabricate. Totuși, acestea au fost respinse pe motiv că nu ar fi asigurat sustenabilitatea economică a operațiunilor.

„Reluarea activității fără o justificare financiară solidă ar fi fost iresponsabilă față de angajați și parteneri”, se arăta într-un comunicat anterior al companiei.

Prin preluarea activelor, UMB Steel intră în posesia uneia dintre cele mai mari platforme industriale din vestul României, ceea ce deschide posibilitatea unor investiții viitoare în zona siderurgică sau în industrii conexe.

Reprezentanții companiei nu au oferit, deocamdată, detalii privind planurile concrete pentru combinatul din Hunedoara, însă achiziția este privită ca un potențial pas către relansarea activității industriale în zonă.

Comentarii

Citește mai departe

Ilie Bolojan a acuzat-o, luni seara, pe Lia Olguța Vasilescu, vicepreședinte al PSD, că sună reprezentanți ai PNL pentru a le cere să anuleze decizia PNL de a intra în opoziție. Întrebat despre declarația lui Vasilescu, conform căreia decizia PNL de a intra în opoziție este ”nestatutară”, Bolojan a răspuns: ”PNL și-a luat deciziile în […]
Premierul Ilie Bolojan a militat din nou, luni seara, într-un interviu la Digi24 pentru restructurări ample în administrația locală. ”Trebuie să scăpăm de cei care taie frunză la câini. Cei care lucrează îi duc în spate pe aceștia”, a spus Bolojan când a fost întrebat despre o decizie a unei judecătorii din Covasna de a […]
Președintele american Donald Trump a declarat luni că armistițiul cu Iranul „atârnă de un fir de păr” după ce a respins ultima propunere a Teheranului, despre care oficialii au spus că includea unele concesii nucleare. Trump a propus, de asemenea, suspendarea taxei federale pe benzină pentru a ajuta la gestionarea prețurilor mai mari la combustibil […]
Avocatul Poporului, Renate Weber, a anunțat luni că va sesiza Curtea Constituţională în legătură cu Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvernul Bolojan după demiterea Executivului prin moţiune de cenzură. Reamintim că Weber este încă în fumcție, deși mandatul i-a expirat de aproape doi ani, întrucât PSD a blocat în Parlament inițiativele de a numi un […]
Cea mai mare parte a rezervelor de aur ale SUA, păstrate la Fort Knox, este formată din lingouri „non-standard”, impure, care nu se califică pentru utilizare în decontările internaționale, informează Mises Institute. Mișcări internaționale și structura rezervelor de aur În practică, acest lucru înseamnă că majoritatea uriașului stoc de aur al Americii este ilichid și […]