Complotul prin care Putin vrea sa DEZINTEGREZE Statele Unite. TEXAS, prima tinta

Complotul prin care Putin vrea sa DEZINTEGREZE Statele Unite. TEXAS prima tinta
Nathan Smith, care se recomanda „ministru de externe” al Miscarii Nationaliste Texane (MNT), a fost prezent in aceasta primavara la conferinta extremistilor de dreapta de la Sankt Petersburg (Rusia). Desi s-a vanturat de colo-colo cu palaria sa de cowboy, el a reusit sa treaca aproape neobservat, conferinta fiind dominata de fascisti si neo-mazisti preocupati de decaderea Occidentului.

Insa cel putin un ziar rusesc, Vzglyad, a tinut sa remarce prezenta americanului, notand ca MNT poate fi „numita cu greu un grup marginal”. Ziarul l-a citat pe Smith, care vorbea despre proiectele sale de a desprinde Texas de Statele Unite. Acesta a sustinut ca MNT are 250.000 de membri, printre care si texani care sunt angajati in armata SUA. Ei se indetifica „in primul rand si mai ales ca texani”, insa sunt obligati sa fie americani. Smith a adaugat ca SUA „nu este o democratie, ci o dictatura”.

Imediat, celebrii troli online ai Kremlinului au preluat interviul si l-au rostogolit pe internet, pe mii de conturi de Twitter aparand citate ale lui Smith insotite de mesajul „Libertate pentru Texas”.

Secesionistii din Texas nu sunt singurii  fata de care Rusia si-a manifestat sprijinul, mai ales dupa ce a anexat Crimeea. Incercarile de secesiune din Venetia, Scotia, Catalonia, toate si-au gasit un amplu sprijin in presa ruseasca. „De cand destabilizarea Occidentului este pe agenda Mosocivei, ei vor incerca sa ajunga si la separatistii din Statele Unite”, a declarat Anton Shekhovtsov, un specialist in legaturile Kremlinului cu miscarile de extrema dreapta, pentru Politico.

„Rusia doreste sa accentueze diviziunile sociale din societatea americana, destabilizand viata politica interna”, a adaugat specialistul. Si cu siguranta ar putea avea succes printre anumiti texani, care nu ar fi deranjati de un astfel de sprijin.

De altfel, presedintele parlamentului cecen, Dukuvakha Abdurakhmanov, a si avertizat SUA ca daca vor continua sa funizeze arme Ucrainei, atunci si „noi vom incepe sa livram noi arme catre Mexic”. „Vom relua dezbaterea despre statutul legal al teritoriilor anexate de SUA, care acum sunt cunoscute ca New Mexico, California, Arizona, Nevada, Utah, Colorado and Wyoming.” Cat despre destinatia armelor, Abdurakhmanov a vorbit despre „gherile” nenominalizate.

Despre statutul Texasului a vorbit si Vladmir Putin intr-un discurs despre „ipocrizia occidentala”, sustinut in luna decembrie. „A auzit de numeroase ori ca nu este corect ca Siberia, cu bogatiile sale nemasurate, sa partina pe de-a intregul Rusiei. Incorect, cum vine asta? Insa sa inhati Texasul de la Mexic a fost corect”, spunea Putin.

De altfel, presa de stat ruseasca a facut repede analogii intre Crimeea si Texas. „Daca este acceptat statutul actual al Texasului, in ciuda originii controversate, atunci ei sunt obligati sa recunoasca si viitorul statut al Crimeei”, nota agentia Sputnik.

Smith nu este singurul care are relatii bune cu Rusia. Preston Wiginton, un cunoscut rasist texan si sustinator al miscarilor de promovare a suprematiei albilor, a trait si si-a creat legaturi puternice in Moscova. „Rusia este singura natiune care intelege razboiul sfant pentru suprematia albilor”, a scris Wiginton. Unul dintre rusii cu care texanul a dezvoltat relatii puternice este nimeni altul decat Alexander Dugin, cunoscut ca ideolog al lui Vladimir Putin. In urma cu cateva saptamani, Wiginton a organizat la Texas A&M University o lectura publica a lucrarilor lui Dugin, prezentate sub numele de „Liberalismul american trebuie sa fie distrus”.

Si mai exista un personaj care se intituleaza „Texas”. Este singurul american care lupta de partea separatistilor rusi din Ucraina, fiind des prezent in propaganda ruseasca. El a promis ca va intoarce in SUA pentru a conduce lupta impotriva „fascistilor” condusi de „o maimuta” de la Washington.

Inca de acum cativa ani, inainte de povestea cu Crimeea, in cercurile inalte de la Moscova circula o teorie despre ruperea Statelor Unite. Enuntata de Igor Panarin, fost agent KGB si seful Academiei diplomatice a MAE rus, teoria postuleaza ca o fragmentare a Statelor Unite, asa cum s-a intamplat cu Uniunea Sovietica, ar dezintegra total America, statele americane fiind aspirate de tarile din jur. De exemplu Rusia s-ar alege din nou cu Alaska. Cine ar putea sa conduca aceasta miscare de dezintegrare a SUA? Texas, considera Panarin.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Comentarii

Citește mai departe

Un șofer de autobuz a doborât din aer o dronă încărcată cu explozibil, ceea ce ar fi împiedicat un atac în această săptămână asupra unui aeroport german care servește drept important centru logistic NATO și de marfă, a declarat vineri un parlamentar de rang înalt. Bărbatul a observat drona zburând la joasă altitudine în timp […]
Poliția spaniolă a anunțat vineri că a destructurat ceea ce a numit una dintre cele mai mari rețele criminale implicate în traficul ilegal de migranți prin Marea Mediterană, arestând 78 de persoane și confiscând 18 ambarcațiuni de mare viteză. Rețeaua ar fi folosit navele pentru a transporta droguri sintetice precum ecstasy din Spania în Algeria […]
Statele Unite au extins sancțiunile împotriva Cubei, vizând opt oficiali și mai multe companii militare din cauza cooperării cu Rusia și China. Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului Trezoreriei SUA a adăugat mai mulți diplomați și înalți oficiali militari cubanezi pe lista sa de sancțiuni, relatează The Independent. Încă doi atașați militari […]
Poliția s-a ciocnit cu protestatarii în Buenos Aires, după ce mii de oameni au protestat împotriva proiectului de lege al președintelui Javier Milei privind proprietatea privată. Guvernul renunțase deja la o prevedere privind cumpărarea de terenuri de către străini în Argentina. Forțele de securitate au folosit gaze lacrimogene, gloanțe de cauciuc și tunuri cu apă […]
Ministerul federal de Interne al Germaniei a dezmințit informațiile potrivit cărora o aeronavă ucraineană implicată în incidentul cu dronă de pe aeroportul Leipzig/Halle ar fi fost încărcată cu muniție, a aflat joi agenția DPA. În cadrul unei informări pentru coordonatorii parlamentari din Bundestag, la care au participat membri ai comisiilor pentru afaceri interne și apărare, […]