Condamnari cu executare in dosarul DNA privind Tel Drum. Rechizitoriu DNA: „Tel Drum, entitate apropriata de Dragnea Liviu Nicolae, beneficiar de avantaje financiare”

news

Valentin Raducu Preda, fost secretar de stat in Ministerul Transporturilor, a fost condamnat luni de Curtea de Apel Bucuresti la 6 ani inchisoare cu executare, intr-un dosar de coruptie si divulgarea unor secrete care pericliteaza securitatea nationala, in timp ce Dan Emil Manolachi, fost ofiter de politie judiciara in cadrul DNA, a primit 8 ani inchisoare cu executare.

Comisarul-sef Dan-Emil Manolachi a fotografiat o nota secreta emisa de Serviciul Roman de Informatii (SRI), care continea date despre vicepremierul Romaniei Liviu Dragnea (PSD) si despre societatea Tel Drum.

Manolachi lucra la Serviciul Specialisti din DNA, iar camera foto i-a dat-o lui Valentin -Preda Raducu (PSD), fost secretar de stat in Ministerul Transporturilor. Detaliile apar in rechizitoriul prin care cei doi au fost trimisi in judecata, alaturi de alte sase persoane, pentru fapte de coruptie.

Pe 18 februarie 2013, Preda s-a intalnit cu Manolachi la statia de metrou Politehnica si a preluat camera foto. Imediat, la ora 18.48, el i-a transmis lui Dragnea un SMS prin care ii solicita sa se intalneasca, motivand ca vrea sa-i prezinte„ultimele documente din Strategia Dunarii”. Dragnea l-a contactat telefonic pe Preda, abia la ora 20.32, si i-a spus ca nu se mai pot intalni in seara respectiva, deoarece tocmai plecase de la Parlament si urma sa mearga la o alta intalnire. „Vali, n-avem cum sa ne mai intalnim, ca acum am scapat de la Parlament si merg la alta intalnire”. „Hai la Minister” Cei doi au stabilit sa seintalneasca a doua zi, la ora 10.00 „Da-mi un telefon pe la opt jumatate si poate dai pe la Minister, pe la mine, inainte sa mergi la Parlament”, i-a propus Dragnea. Camera cu fotografiile a ramas in permanenta la Preda. A doua zi, pe 19 februarie 2012, la ora 09.25, Preda si-a parcat autoturismul in fata cladirii in care functioneaza Ministerul Dezvoltarii Regionale. El a fost oprit de procurori. Asupra sa a fost gasita o sacosa cu aparatul foto.

Potrivit rechizitoriului DNA, este vorba de un document clasificat secret de stat, emis de SRI, inregistrat sub nr. 0012176, din data de 25.01.2013, avand nivelul strict secret. Documentul era o completare a altor astfel de inscrisuri strict secrete. „In partea introductiva a notei se face referire la SC Tel Drum SA, entitate apropriata martorului Dragnea Liviu Nicolae, beneficiar de avantaje financiare, urmare a unor activitati frauduloase”, se arata in rechizitoriul DNA.

In acelasi dosar, Andrei Stefan Caunii, reprezentant al unei firme, a fost condamnat la 4 ani si 6 luni inchisoare, iar Tudor Gabriel Bohilteanu, fost consilier personal al ministrului Transporturilor, a primit o pedeapsa de 5 ani inchisoare cu executare.

Alte condamnari: Catalin Radu — 2 ani si 6 luni cu executare, Octavia Mihaela Vasile — 3 ani cu suspendare, Elena Simina Hulubariu — 2 ani cu executare, Lavinia Geanina Cazan — 2 ani cu executare, iar Marius Irofte a fost achitat.

Judecatorii au mai dispus confiscarea sumei de 1.123.762 lei de la Andrei Stefan Caunii.

Decizia nu este definitiva si poate fi atacata cu apel.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: