Conditiile pentru ca Ucraina sa reuseasca sa faca o bresa impotriva liniilor defensive ale Rusiei, potrivit analistilor de razboi

externe

aruncator de grenade, ucraina

Analistii de razboi spun ca, pentru ca Ucraina sa realizeze un progres semnificativ impotriva liniilor defensive puternic fortificate ale Rusiei, vor trebui sa se indeplineasca trei conditii cheie, relateaza Business Insider.

Iata conditiile:

– Rusia sa nu aiba suficienta putere de lupta si rezerve pentru a-si mentine apararea in regiunea cruciala Zaporijie;
– Ucraina sa aiba suficienta putere de lupta pentru a continua sa avanseze dupa ce a degradat puterea de lupta a Rusiei;
– pozitiile defensive ale Rusiei sa nu fie la fel de fortificate sau minate precum cele din zona prin care Ucraina a luptat deja.

Aceasta este opinia Institutului pentru Studiul Razboiului (ISW), un grup de reflectie cu sediul la Washington, DC, care monitorizeaza indeaproape evolutiile din razboiul actual al Rusiei impotriva Ucrainei.

Daca oricare dintre aceste conditii nu este indeplinita, Ucraina nu va putea realiza avansul de care fortele sale au nevoie, a declarat ISW. Dar analistii de la ISW au spus ca exista „indicatori” ca, pana acum, lucrurile arata bine pentru fortele Kievului.

Analistii considera ca in vestul Zaporijiei, o regiune situata in sud-estul Ucrainei, Rusia nu are suficiente forte pentru a „asigura complet apararea in profunzime”.

De asemenea, ISW a apreciat ca operatiunile Ucrainei in orasul Bahmut si in jurul acestuia „au tinut fortele rusesti angajate in estul Ucrainei si departe de frontul sudic” si, de asemenea, „au ajutat la impiedicarea crearii unei rezerve strategice”.

Dar institutul a declarat ca este „neclar” daca Ucraina are suficiente forte si arme pentru a continua sa loveasca liniile defensive ale Rusiei in sud pentru a realiza o „patrundere operationala”, ceea ce inseamna sa ia avant prin exploatarea unei brese si fortarea apararii. Iar analistii nu sunt siguri cat de puternic sunt minate zonele din spatele frontului.

Daca Rusia reuseste sa planteze mine si sa-si fortifice pozitia, aceasta ar putea frana progresul Ucrainei in contraatacul sau impotriva pozitiilor rusesti din teritoriile ocupate.

Intre timp, o sursa descrisa de ISW ca fiind un „insider” de la Kremlin, a afirmat ca presedintele rus Vladimir Putin i-a dat ministrului sau al apararii, Serghei Soigu, termen pana la inceputul lunii viitoare pentru a opri contraofensiva Ucrainei.

Putin a mai cerut ca fortele ruse sa lanseze o operatiune ofensiva impotriva unui oras mai mare, precum Herson, Odesa, Harkov sau Dnepropetrovsk, a declarat sursa de la Kremlin.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: