Conducerea PSD a decis ce va face in cazurile Shhaideh si Plumb, hotararea a fost luata in unanimitate. Urmeaza un razboi total

politica

Biroul Permanent National al PSD a decis, luni, sa le sustina „total” si sa le mentina in guvern pe Rovana Plumb si pe Sevil Shhaideh. ”Acestora nu li se va cere demisia si nici nu vor demisiona”, au precizat lideri ai PSD.

„Le-am ascultat pe cele doua colege, punctele lor de vedere. Concluzia a fost foarte clara: au respectat intocmai prevederile legilor si se considera nevinovate”, a declarat, la finalul sedintei Biroului Permanent National al PSD, liderul deputatilor social-democrati, Ioan Muntean.

Acesta a precizat ca „decizia finala a fost de sprijin total” si celor doua „li s-a solicitat sa nu demisioneze”.

Sevil Shhaideh si Rovana Plumb „vor fi aparate de toti membrii de partid”, a mai spus Muntean.

La sedinta conducerii PSD a participat si presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu.

Anterior sedintei, unul dintre cei mai influenti baroni ai PSD, Paul Stanescu, a declarat ca dosarul Belina este o „facatura”.

„Din punctul meu de vedere este o aberatie. (…) Partidul este foarte unit in acest moment. PSD, atunci cand e greu, se face arc in jurul conducerii partidului. E foarte unit PSD-ul. Eu le voi cere sa nu-si dea demisia, pentru ca e o facatura. Le voi ruga pe cele doua doamne sa nu-si dea demisia. Am stat si eu de vorba cu oameni care se pricep, cu specialisti, si e o facatura marca ‘Zdreanta’, ‘Portocala’. Dar decizia o luam in partid, nu decid eu. Eu am spus un punct de vedere vizavi de cele doua colege ale mele care sunt ministru”, a declarat vicepresedintele PSD la sediul central al partidului.

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a anuntat, duminica seara, ca urmeaza „inclestarea finala” in lupta pe care el o duce cu „fortele raului”. El a mentionat ca actiunea procurorilor DNA in dosarul „Belina” i se pare „un atac violent la Guvern”, care are ca miza „distrugerea PSD”.

Intrebat, la Antena 3, ce urmeaza sa se intample in perioada urmatoare, Dragnea a spus ca va avea loc „inclestarea finala”.

„Se pare ca e inclestarea finala, cred ca raul va fi invins pana la urma. Sper ca binele va invinge si vom avea in Romania un stat de drept, nu un stat de drepti.

Totul depinde de ziua in care va fi prezentat raportul Inspectiei Judiciare. Toata aceasta nebunie va inceta in momentul in care va fi prezentat raportul. Nu stiu ce va contine”, a sustinut presedintele PSD.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: