Conferinta la Paris pentru reconstructia Ucrainei

externe

Presedintele francez, Emmanuel Macron, a discutat, duminica, la telefon cu omologul sau ucrainean, Volodimir Zelenski, in special pentru a pregati noua conferinta de sprijin pentru Ucraina, care va avea loc marti la Paris, si pentru a acorda „tot sprijinul” sau propunerii ucrainene de plan de pace, potrivit celor doi lideri, potrivit AFP citata de Agerpres.

„Cu presedintele Zelenski am pregatit conferintele pe care Franta le gazduieste marti: prima, internationala, pentru a raspunde nevoilor Ucrainei de a trece peste iarna, si a doua cu companiile franceze care se angajeaza in reconstructia tarii”, a scris presedintele francez pe Twitter.

Aproximativ 500 de companii franceze se vor reuni „pentru a raspunde nevoilor critice ale Ucrainei, pentru a contribui la reconstructia tarii si pentru a investi pe termen lung in potentialul economiei ucrainene”, a precizat ulterior Palatul Elysee.

„Ne-am sincronizat pozitiile inaintea unui summit virtual G7 si a unei conferinte de sprijin la Paris. Am discutat despre implementarea planului nostru de pace in zece puncte, despre cooperare in aparare si despre stabilitate energetica”, a informat presedintele ucrainean pe Twitter.

Din partea Ucrainei va fi prezent premierul Denis Shmyhal, iar Volodimir Zelenski va interveni prin video.
Potrivit Palatului Elysee, vor participa „sefi de stat, sefi de guvern, ministri” din 47 de tari, precum si secretarul general al Natiunilor Unite, Antonio Guterres.

Conferinta are loc dupa declaratiile lui Emmanuel Macron care a subliniat la inceputul lui decembrie ca ar trebui sa i se acorde „garantii” Rusiei pentru a gasi un echilibru bun, odata cu incheierea razboiului din Ucraina.

Mai multe personalitati ucrainene si responsabili din Europa de Est au exprimat o oarecare enervare, chiar o opozitie totala fata de aceste afirmatii. Dar Palatul Elysee a exclus orice tensiune bilaterala.

Presedintele rus, Vladimir Putin, a afirmat vineri ca, „in cele din urma”, va fi nevoie de un acord pentru a pune capat conflictului din Ucraina, exprimandu-si, totodata, indoielile cu privire la „increderea” pe care Moscova o poate acorda interlocutorilor sai.

Volodimir Zelenski a propus la mijlocul lui noiembrie un plan de pace in zece puncte, de la integritatea teritoriala la soarta prizonierilor, inclusiv securitatea alimentara a Ucrainei.

Duminica, Emmanuel Macron „i-a spus din nou presedintelui Zelenski ca Ucraina va putea conta pe sprijinul Frantei atat timp cat va fi necesar pentru a-si restabili pe deplin suveranitatea si integritatea teritoriala” si a oferit „tot sprijinul” sau propunerii ucrainene de plan de pace, a indicat Palatul Elysee.

Seful statului francez a anuntat la inceputul lui decembrie ca va discuta „in curand” cu Vladimir Putin, in special despre problemele de securitate legate de „programul nuclear civil” din Ucraina.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: