Joi, la conferința extraordinară de alegeri a PSD București, au sărit în ochi mai multe aspecte stranii. În primul rând, fosta șefă a organizației, Gabriela Firea, nu a fost prezentă, deși susținea că nu are ”resentimente”. În al doilea rând, sigla PSD a fost ascunsă, la fel cum se întâmplă pe toate materialele electorale ale lui Daniel Băluță.
Gabriela Firea, care a condus această organizație a PSD nu a fost prezentă, semn că nu i-a picat deloc bine că locul i-a fost luat de Daniel Băluță.
Vorbind de la un pupitru pe care nu se aflau însemnele PSD, cum se întâmplă la toate evenimente de partid ale pesediștilor, Grindeanu a ținut totuși să aducă aminte de Firea.
”Chiar dacă nu-i prezentă, mă adresez, îţi mulţumesc Gabi pentru ceea ce ai făcut pentru organizaţie şi să ştiţi că eu voi ţine minte faptul că în această perioadă Gabi s-a comportat ca un om de echipă, un om loial şi un om care a trecut întotdeauna, poate, peste orgolii şi a fost dispusă să facă sacrificii personale pentru acest partid. Încă o dată mulţumesc, Gabi, şi mulţumim!”, a pretins Grindeanu, fără a spune de ce Firea absentează.

”Am ţinut neapărat să vin azi alături de Daniel şi alături de echipa de la PSD Bucureşti, nu doar fiindcă suntem şi înaintea unui test electoral, ci pentru că e nevoie ca noi, cei din conducerea centrală, să întărim organizaţia Bucureşti”, a mai declarat Sorin Grindeanu.
„Transferul pe care îl faceţi astăzi, transferul politic, reprezintă până la urmă un gest politic de forţă prin care cred că fiecare dintre noi dorim să dăm un semnal clar că organizaţia PSD Bucureşti se află în spatele lui Daniel Băluţă. Asta este ceea ce ne dorim noi astăzi, mai mult decât, poate, funcţiile pe care le vom lua fiecare dintre noi. Semnalul cel mai important este acela că tot PSD Bucureşti se află în spatele lui Daniel Băluţă. Este adevărat că în aceste alegeri, de la Bucureşti, este vorba despre oameni, şi nu este vorba despre politică. Dar faptul că astăzi noi ne organizăm politic este datorită faptului că dorim să-i dăm lui Daniel toate pârghiile, toate instrumentele necesare pentru a câştiga. Şi cred cu tărie, până la urmă, că Daniel Băluţă va fi viitorul primar al Bucureştiului dintr-un motiv foarte simplu: este singurul candidat care nu spune poveşti, ci arată ce a făcut deja”, a mai afirmat preşedintele PSD.
Grindeanu a spus că „Bucureştiul nu are nevoie nici de tătici adormiţi, nici de cowboy şi nici de vedete de televiziune”.
”Cred cu tărie, până la urmă, că Daniel Băluţă va fi viitorul primar al Bucureştiului!”, a mai afirmat Grindeanu în cadrul conferinţei.
Firea, fost primar al Capitalei, a anunțat acum două săptămâni că predă conducerea Organizației PSD București lui Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, care va candida pentru funcția de primar general al Capitalei.
„Scopul nostru este acela de a recâștiga Primăria Generală a Capitalei. Ne propunem acest lucru și, de data aceasta, sunt convinsă că vom fi mult mai bine organizați și suntem acum și solidari între noi și intrăm în această campanie cu prima șansă și sunt absolut convinsă că, prin colegul nostru Daniel Băluță, vom recâștiga Primăria Generală a Capitalei”, a declarat, luni, Firea.
Fostul primar al Capitalei afirmă că ceea ce se întâmplă în această perioadă în București „nu este de dorit și cetățenii își doresc o schimbare în ceea ce privește traficul, termoficarea, curățenia, investițiile din spitale, ceea ce se întâmplă în parcuri, că, până la urmă, lucrurile care par mici sunt importante pentru cetățeni”.
La final, Daniel Băluţă a fost ales preşedinte al PSD Bucureşti. Au votat „pentru” 411 delegaţi, unul a votat „împotrivă” şi unul s-a abţinut.
Gabriela Firea afirmă că PSD pleacă de pe prima poziție în cursa electorală și vrea ca Băluță să nu treacă prin ceea ce a trecut ea, și anume să fie o „victimă din punct de vedere politic”, aluzie la faptul că a fost săpata de fostul președinte, Marcel Ciolacu.
„Pentru ca Daniel să nu treacă prin ce am trecut eu și să nu fie o victimă politică, cum am fost eu, vrem să-i oferim toate instrumentele administrative și umane, de asemenea forța politică. Vrem să-i oferim absolut toate instrumentele necesare și umane, care sunt cele mai importante, spun eu, sinceritatea noastră, coagularea echipei, de asemenea, forța politică și forța administrativă. De aceea, împreună cu președintele interimar Sorin Grindeanu și cu colegii noștri de la cele șase sectoare, am decis să-i predau ștafeta, din punct de vedere politic, colegului meu Daniel Băluță, ștafeta Organizației PSD Municipiul București”.
Firea adaugă că face acest gest „cu inima deschisă, cu sinceritate, fără resentimente”.