Confirmare din Belgia: „NU s-au folosit cartele prepay romanesti de catre teroristi”

news

Scriitorul Dan Alexe, stabilit la Bruxelles, spune ca a contactat autoritatile belgiene pentru a-i confirma daca teroristii au folosit intr-adevar cartele prepay romanesti pentru organizarea atentatelor de saptamana trecuta.

Alexe spune ca procurorii belgieni i-au declarat ca „nici unul din teroristi nu avea telefon prepay de Romania”.

„Am sunat azi la parchetul din Bruxelles sa intreb daca exista vreo informatie in legatura cu numerele de telefon prepay romanesti folosite de teroristi. Asa a zis premierul Dacian Ciolos: — ‘Au fost folosite cartele prepay din Romania pentru pregatirea de atentate in UE.’ La parchet (am si o antena firava acolo), dupa ce s-au lamurit ca nu e vorba de Armenia, ci de Romania (lumea pe-aici sta prost cu geografia), mi s-a confirmat (spre usurarea mea) ca nu, nici unul din teroristi nu avea telefon prepay de Romania. La fel si la Paris, unde am cautat sa aflu si mai viclean. Nada, nimeni. Doar telefoane franceze si belgiene.

Bref, de unde a aflat Ciolos ca teroristii aveau cartele prepay romanesti? Sa fie serviciile romanesti atat de competente incat sa stie ce nu divulga public cele franceze si belgiene? Drace, uite in sfarsit un motiv de mandrie”, a scris Alexe pe Facebook.

Am sunat azi la parchetul din Bruxelles sa intreb daca exista vreo informatie in legatura cu numerele de telefon prepay…

Posted by Dan Alexe on Monday, March 28, 2016

Premierul a precizat marti ca nu a afirmat ca in pregatirea atentatelor de la Bruxelles ar fi fost folosite cartele pre-pay din Romania, ci ca pe baza unor informatii ale SRI a spus ca acestea ar fost folosite in alte atentate.

„Nu stiu daca au fost folosite la atentatele de la Bruxelles (cartele pre-pay din Romania — n.r.) si nu am spus niciodata lucrul asta. Am vazut toate discutiile care au fost interpretari de fapt la ceea ce am spus. Eu am spus si de fapt am avut informatia asta de la SRI, nu e niciun secret ca in pregatirea unor atentate au fost folosite si cartele pre-pay din Romania. Nu am spus ca au fost la Bruxelles sau in alta parte, nu stiu lucrul asta”, a subliniat Ciolos.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: