externe

Consiliul de Securitate al ONU va vota cererea Algeriei de incetare a focului in Gaza. SUA semnaleaza un veto

Consiliul de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite urmeaza sa voteze, marti, o cerere a Algeriei ca organismul format din 15 membri sa ceara o incetare a focului umanitara imediata in razboiul Israel-Hamas, au declarat diplomatii, o miscare la care Statele Unite au semnalat ca se vor opune, potrivit Reuters.

Algeria a prezentat un proiect initial de rezolutie in urma cu mai bine de doua saptamani. Dar ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a spus rapid ca textul ar putea pune in pericol „negocierile sensibile” care vizeaza intermedierea unei pauze in razboi.

Algeria a cerut sambata Consiliului sa voteze marti, au spus diplomatii. Pentru a fi adoptata, rezolutia Consiliului de Securitate al ONU are nevoie de cel putin noua voturi pentru si niciun veto din partea Statelor Unite, Marii Britanii, Frantei, Chinei sau Rusiei.

„Statele Unite nu sustin actiunile cu privire la acest proiect de rezolutie. Daca va fi votat asa cum a fost redactat, nu va fi adoptat”, a declarat Thomas-Greenfield sambata.

In mod traditional, Washingtonul isi protejeaza aliatul, Israelul, de actiunile ONU si a respins deja de doua ori actiunile consiliului. Dar s-a si abtinut de doua ori, permitand consiliului sa adopte rezolutii care urmareau sa stimuleze ajutorul umanitar pentru Gaza si au cerut pauze umanitare urgente si extinse in lupta.

Discutii intre SUA, Egipt, Israel si Qatar sunt in curs pentru a cauta o pauza in razboi si pentru eliberarea ostaticilor detinuti de Hamas.

„Este esential ca alte parti mai degraba sa ofere acestui proces cele mai bune sanse de reusita, decat sa impuna masuri care il pun pe el si oportunitatea unei rezolvari de durata a ostilitatilor in pericol”, a spus Thomas-Greenfield.

Votul consiliului vine intr-un moment inc are Israelul se pregateste sa atace orasul Rafah, din sudul Gazei, unde peste 1 milion de palestinieni au cautat adapost, starnind ingrijorarea internationala ca o astfel de miscare ar agrava drastic criza umanitara din Gaza.

„Situatia din Gaza este o acuzatie ingrozitoare a blocajului relatiilor globale”, a declarat vineri secretarul general al ONU, Antonio Guterres, la Conferinta de Securitate de la Munchen.

Cand a fost rugat sa explice, purtatorul de cuvant al ONU, Stephane Dujarric, a spus ca Guterres „arata cu degetul” lipsa de unitate din cadrul Consiliului de Securitate „si modul in care aceasta lipsa de unitate a impiedicat capacitatea noastra de a imbunatati situatiile din intreaga lume”.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

Majoritatea americanilor cred ca Donald Trump este vinovat in procesul platilor ascunse pentru actrita porno Stormy Daniels si ca trebuie sa mearga la inchisoare

Pentru prima data, un nou sondaj Yahoo News/YouGov arata ca o majoritate a americanilor (52%)…

9 minute ago

Marcel Ciolacu sfideaza realitatea: „Nu a fost Gabriela Firea implicata in azilele groazei. Imaginile nu erau din Voluntari, ci din alta comuna”

Invitat intr-o emisiune la Digi24, premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre campania electorala din Bucuresti,…

24 de minute ago

Cel putin 16 persoane decedate in Peru, dupa ce un autobuz s-a prabusit intr-o prapastie din Anzi

Cel putin 16 persoane si-au pierdut viata marti in Peru, cand un autobuz s-a rostogolit…

39 de minute ago

Amenintare iminenta? Taiwanul sustine ca ar fi detectat 45 de avioane de lupta si sase nave chineze in apropierea insulei

Armata Taiwanului a detectat 45 de avioane si sase nave chineze in jurul insulei, a…

54 de minute ago

Casa Alba a notificat Congresul american ca va trimite Israelului armament in valoare de un miliard de dolari

Casa Alba a notificat marti Congresul SUA ca va face o livrare de arme catre…

O oră ago

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a cantat la chitara intr-un bar din Kiev, spre a-si dovedi sustinerea fata de Ucraina – VIDEO

Cunoscut ca un amator de chitara si rock, seful diplomatiei americane Antony Blinken a cantat…

O oră ago