Președintele francez Emmanuel Macron se întâlnește marți la Mumbai cu prim-ministrul indian Narendra Modi. Acesta este debutul unei vizite de trei zile în India, axată pe cooperarea în domeniul inteligenței artificiale și un potențial acord de miliarde de euro pentru avioane de vânătoare.
Franța încearcă să-și extindă parteneriatul militar cu New Delhi, fiind așteptate discuții privind un posibil contract pentru 114 avioane de vânătoare franceze Dassault Rafale suplimentare, relatează France24.
Modi, care se va întâlni cu Macron marți după-amiază, a declarat că este „încrezător că discuțiile noastre vor consolida și mai mult cooperarea”.
Macron, aflat la a patra vizită în India de la preluarea mandatului în 2017, a început marți mandatul cu un program care a inclus omagierea victimelor atacurilor atentatelor de la Mumbai din 2008 și întâlniri cu vedete de film de la Bollywood.
De asemenea, l-a numit pe Modi „dragul său prieten”, într-o postare pe X, spunând că vor „merge și mai departe” în cooperare.
Vizita vine după confirmarea de săptămâna trecută a New Delhi că intenționează să plaseze o comandă majoră de avioane Rafale, precum și semnarea acordului de liber schimb istoric între India și Uniunea Europeană în ianuarie.
Macron va călători la New Delhi pentru un summit pe tema inteligenței artificiale, miercuri și joi.
În ultimul deceniu, New Delhi a încercat să-și reducă dependența de Rusia, principalul său furnizor tradițional de echipamente militare, apelând la alte țări, insistând totodată asupra unei creșteri a producției interne.
Într-o declarație a Ministerului Apărării din India, emisă săptămâna trecută, se preciza că achiziția propusă de avioane Rafale a fost aprobată – „majoritatea” acestora urmând să fie fabricate în India.
Christophe Jaffrelot, specialist în India la Centrul Sciences Po pentru Studii Internaționale din Paris, a descris potențialul acord de 30 de miliarde de euro pentru 114 avioane Rafale drept „contractul secolului”.
Dacă vor fi finalizate, avioanele s-ar adăuga celor 62 de avioane Rafale pe care India le-a achiziționat deja.
Președinția franceză și-a exprimat optimismul că s-ar putea ajunge la ceea ce numește un acord „istoric”.
Modi și Macron vor inaugura, de asemenea, marți, prin videoconferință, prima linie de asamblare finală a elicopterelor din India, o societate mixtă între grupul indian Tata și Airbus.
Fabrica din Vemagal, în statul Karnataka din sud, lângă centrul tehnologic Bengaluru, va produce Airbus H125, cel mai bine vândut elicopter monomotor al companiei.
Franța a devenit unul dintre cei mai importanți parteneri economici și de apărare ai Indiei în ultimul deceniu.