Cretu de la PSD face Romania de ras la Bruxelles: „Aprinde lumanari de la biserica in biroul OFICIAL”

politica

O influenta publicatie europeana, Politico.eu, publica un amplu materiat despre obiceiurile comisarului roman Corina Cretu (PSD). Aceasta si-a umilit atat de tare subordonatii incat jumatate dintre acestia au demisionat.

Angajatii de la Bruxelles s-au aratat nemultumiti de faptul ca Cretu amesteca viata personala cu munca, se arata intr-un amplu articol publicat pe site-ul Politico.eu, citat de ziare.com, despre deprinderile comisarului european care reprezinta Romania.

Fosti si actuali angajati au descris „dezordinea” din echipa Corinei Cretu, din care au plecat, pe rand, seful de cabinet, adjunctul acestuia, seful de comunicare, dar si alti membri ai staff-ului. Mai exact, 9 din 18 persoane din biroul Corinei Cretu si-au dat demisia in doar 12 luni, pe fondul programului de munca prea lejer pe care il avea aceasta, dar si din cauza tendintei sale de a combina calatoriile oficiale cu excursii in scop recreativ.

Mai mult, Corina Cretu le cerea angajatilor din cabinetul sau sa ii rezolve diverse treburi personale, cum ar fi sa-i duca rufele la spalat, sa ii cumpere alimente si sa ii plimbe cu masina rudele.

Politico a stat de vorba cu 11 dintre actualii si fostii angajati din comisariatul Corinei Cretu, majoritatea dorind sa isi pastreze anonimatul.

Jurnalistii au obtinut o copie a programului comisarului european din ultimele 12 luni. S-a putut observa ca deseori nu avea intalniri lunea, joia si vinerea. Surse din randul angajatilor de la Bruxelles au dezvaluit ca, de obicei, Cretu nu lucra in zilele respective.

Comisarul european a explicat ca zilele fara intalniri programate sunt destinate cititutlui. „Nu merg la shopping, nu lucrez niciodata mai putin de 8-10 ore pe zi”, argumenta Corina Cretu.

Dintre cei 28 de comisari europeni, Corina Cretu are cele mai multe absente la intalnirile saptamanale ale Comisiei, lipsind la aproape un sfert dintre ele.

De asemenea, Cretu se pare ca nu tine cont de unele dintre regulile institutionale de la Bruxelles, ceea ce a provocat frustrare in randul echipei sale. De exemplu, angajatii sai au spus ca aceasta fuma in birou, incalcand o interdictia valabila la nivelul intregii institutii.

„Toata lumea ii spunea ca nu poate face asta”, insa ea raspundea mereu ca „in Romania un ministru poate face ce vrea”, potrivit dezvaluirilor membrilor staff-ului sau.

Ca performanta la Bruxelles, Corina Cretu nu a fost neaparat criticata, desi a depus pana acum destul de putine propuneri legislative. Comisariatul sau dispune de un buget de 350 de miliarde de euro care trebuie investiti in proiecte de dezvoltare a celor mai sarace regiuni ale Uniunii Europene, in perioada 2014-2020.

De asemenea, nu au existat plangeri oficiale privind comportamentul Corinei Cretu sau investigatii care sa vizeze reclamatiile staff-ului, potrivit unui reprezentant al Comisiei Europene.

Purtatorul de cuvant al CE, Margaritis Schinas, a declarat ca Cretu „este un membru serios al echipei lui Juncker si face o treaba extraordinara din functia sa de comisar pentru crestere si joburi”.

Membrii staff-ului sau s-au plans ca, in repetate randuri, s-au dat peste cap sa reprogrameze intalniri anulate de Cretu, motivand ca nu se poate trezi asa de dimineata.

Acestia au dezvaluit un alt obicei bizar al comisarului european, si anume sa aprinda lumanari de la biserica in biroul sau de la Bruxelles.

Angajatii Corinei Cretu au mai aratat ca aceasta obisnuia sa amestece vizitele oficiale cu excursiile in scop recreativ. De exemplu, in luna mai, comisarul a transformat o delegatie oficiale de patru zile in Insula Reunion din Oceanul Indian intr-o vacanta de zece zile alaturi de sotul ei, omul de afaceri Ovidiu Rogoz, potrivit programului pe un an obtinut de Politico.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: