Crima in lumea buna din Iasi. Doi soti au fost gasiti morti in casa chiar de Craciun

news

Directorul Bibliotecii Universitare din Iasi, Bogdan Maleon, si sotia sa au fost gasiti morti in casa in ziua de Craciun. Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, ca femeia are urme de violenta pe corp si este posibil ca aceasta sa fi fost omorata de sot, iar apoi barbatul s-a sinucis.

Cele doua persoane, directorul Bibliotecii Universitare din Iasi, Bogdan Maleon, si sotia sa, au fost gasite fara suflare in locuinta lor. Cei doi par sa nu fi avut probleme, spun rudele, care au fost surprinse sa afle ca cei doi au murit.

Ei au fost gasiti morti de o ruda, care a venit sa vada de ce nu au ajuns la masa de Craciun.

„A venit cineva ca trebuiau sa plece ei intr-o vizita si nu au mai ajuns. Si a venit sa vada. L-a gasit pe el spanzurat. Atat stim. In rest nu stim absolut nimic. Erau atat de realizati, o familia atat de frumoasa. Nu stiu. E mare surpriza pentru noi. Nu se poate descrie in cuvinte”, a spus barbatul.

Potrivit anchetatorilor, femeia de 38 de ani avea urme de violenta pe corp, ceea ce ii duce la ideea ca ea a fost ucisa, apoi sotul ei, in varsta de 41 de ani, s-a sinucis.

Medicii de pe echipajul SMURD au spus ca nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva.

Cei doi soti nu aveau copii, iar vecinii spun ca nu i-au vazut niciodata certandu-se.

Iata un interviu cu Bogdan Maleon, realizat in urma cu un an.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: