Crime sinistre la Onesti. Doi muncitori au fost ucisi pentru ca renovau un apartament

news

Doi muncitori care lucrau la renovarea unui apartament din Onesti (Bacau) au fost omorati de fostul locatar, suparat ca fusese evacuat de acolo prin decizie judecatoreasca. Barbatul de 60 de ani a sunat la Politie sa anunte ca i-a sechestrat pe cei doi si ca ii va ucide daca nu se revine asupra sentintei de evacuare.

„In cursul acestei zile, politistii Inspectoratului de Politie Judetean Bacau au fost sesizati ca un barbat, de 60 ani, din Onesti, ar fi retinut, impotriva vointei lor, intr-un imobil din localitate, doi barbati, care efectuau lucrari de reparatii la un imobil ce i-a apartinut celui in cauza in trecut. La fata locului, s-au deplasat echipe de politisti, inclusiv un negociator din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bacau, pentru luarea masurilor legale”, a anuntat luni seara IPJ Bacau.

La scurt timp insa, barbatul de 60 de ani i-a injunghiat pe cei doi muncitori. Politistii au intervenit in forta, iar agresorul a fost impuscat in brate si in picioare.

Au intervenit si medicii la fata locului insa nu i-au mai putut resuscita pe cei doi muncitori, anunta Ziarul de Bacau. Agresorul a fost transportat la spitalul din Onesti.

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: