„In urma atacului de ieri, am depus astazi solicitarea catre CNSAS pentru a primi toate documentele din dosarul meu legat de fosta Securitate. Solicitarea mea a fost inregistrata la CNSAS cu nr. P1033/25/16.04.2025. Documentele le voi face publice, asa cum este firesc”, anunta Crin Antonescu pe Facebook.
„Am crezut ca au trecut vremurile soparlelor si delatiunilor. Se pare ca nu. Dar asa cum nu m-a speriat fosta Securitate, nu mi-e frica nici de securistii de rit nou. Romania merge inainte!”, mai declara Antonescu.
El a cerut CNSAS sa faca publica declaratia pe care a facut-o despre un bun prieten care a incercat sa fuga din tara.
„Nu am fost niciodata, sub nicio forma, colaborator al Securitatii, cu atat mai putin am facut Politie Politica. Nu am avut de altfel nicio relatie cu Securitatea decat in calitate de urmarit”, a declarat Antonescu, marti, in conferinta de presa.