Cristian Preda anunta ca intra in greva, „socat” de cele auzite din partea lui Firea si Dancila: „Trebuie sa-mi revin din socul indurat”

politica

Europarlamentarul Cristian Preda publica un articol ironic, de doar cateva propozitii, in rubrica special rezervata in Adevarul, in care declara ca este „in greva” din cauza lui Dancila si a Gabrielei Firea.

„Dupa ce am auzit-o pe Dancila spunandu-i unei alegatoare nemultumite ca ‘demisia guvernului trebuie sa continue sa mearga pe aceeasi linie’, dupa ce l-am vazut pe un ierarh al BOR facand campanie pentru PSD cot la cot cu ‘Rovanita noastra’ si dupa ce am ascultat-o pe G. Firea povestind cu lux de amanunte, zile in sir, ca in colonul dumneaei un medic a gasit o sarma de 3 cm, am hotarat ca-n aceasta saptamana sa nu mai scriu la gazeta.

Sunt in greva. Trebuie sa-mi revin din socul indurat”, a scris Preda in Adevarul.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, marti, la „Sinteza zilei” ca isi „pune intrebarea” daca sarma care i-a fost gasita in colon are legatura cu o „mana criminala”.

”Nu am nici cea mai mica banuiala despre ce s-a intamplat, este foarte ciudat, anumite persoane imi spun ca tipul acesta de aliaj, in anumite conditii de caldura, se poate face mai mic si cu o forma astfel incat sa poata sa fie introdusa in mancare. Sunt in continuare foarte surprinsa, medicii nu au explicatie, eu nu am. Sunt o persoana precauta, nu m-am omorat cu mancarea, nu am participat la mese foarte mari, este un episod neelucidat din existenta mea, poate ca vom ramane toata viata cu intrebarea daca a fost o intamplare sau o mana criminala”, a declarat Gabriela Firea la Antena 3.

Mihai Gadea a intrebat-o apoi daca se gandeste la o tentativa de omor.

”Familia si prietenii mei stiu foarte bine ca sunt un om precaut si atent si nu as fi mancat cu inghitituri atat de mari incat sa nu simt un aliaj. E posibil sa fie redus la un nivel mic, intr-o prajitura, astfel incat sa nu se simta la inghitire. E de cateva luni, nu de ani. Nu vreau sa fac un pacat, dar cred ca nimeni in situatia mea nu ar exclude orice varianta. Sarma in colon a fost identificata desfasurata si de aproape 3-4 centimetri, nu aveam cum s-o inghit atat de mare. Mi s-a spus ca se putea in conditii de caldura sa se faca sub o forma mica, circulara, astfel incat sa nu zgarie la inghitire, iar in colon, in prezenta acidului, sa se desfaca si sa produca probleme. Cred ca orice persoana in locul meu si-ar pune la fel intrebarea”, a raspuns Firea.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: