Cristina Tarcea il pune la punct pe Tariceanu cu multa ironie si mare eleganta: „Imi vine putin sa zambesc atunci cand unii incearca sa imi dea lectii despre drepturile omului”

news

„In secolul 21 aud declaratii in care se dau directive judecatorilor cum si ce sa faca”. Cristina Tarcea, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, i-a dat raspunsul, vineri dimineata, presedintelui Senatului. Calin Popescu Tariceanu a declarat miercuri ca sefa ICCJ ar trebui sa predea locul „cuiva care traieste si gandeste ca in secolul 21”.

„Imi vine putin sa zambesc atunci cand unii incearca sa imi dea lectii despre drepturile omului. In secolul 21 aud declaratii in care se dau directive judecatorilor cum si ce sa faca. In secolul 21 aud declaratii ca ar trebui reincriminate insulta si calomnia, aud declaratii in spatiul public ca ar trebui desfiintate hotarari judecatoresti irevocabile”, a declarat Cristina Tarcea, vineri dimineata, citata de Digi24.

Intrebata daca Romania este pregatita sa respecte obligatiile pe care si le-a asumat pe plan international, sefa instantei supreme a raspuns: „Acesta era sensul discutiilor si declaratiile pe care le-am facut si care probabil au provocat atatea manipulari si atatea speculatii.”

„Eu nu comentez declaratiile politicienilor, lumea trebuie sa fie foarte constienta de faptul ca judecatorii, toti, au suficienta verticalitate ca sa nu fie influentati in solutiile lor de declaratii si sa judece numai potrivit probelor din dosar”, a adaugat Cristina Tarcea.

In ceea ce priveste modificarile din Justitie prin ordonante de urgenta, ea a spus ca „OUG este rezultatul unei atributii de delegare legislativa conferita Guvernului, dar nu opereaza in orice conditii”.

„Ar exista o urgenta justificata doar pentru implementarea deciziilor CCR care nu au fost implementate prin masuri legislative, dar asta nu este un pretext pentru a profita de aceste decizii pentru a adopta si alte masuri care nu au facut obiectul analizei CCR”, a subliniat Tarcea.

Referitor la cerea presedintelui Senatului de a demisiona, Cristina Tarcea a raspuns: „Vreau sa va spun ca in ceea ce priveste datul demisiei, exista o coada atat de mare la care sunt aliniate atat de multe persoane, probabil cand o sa imi vina si mie randul, probabil mi-o voi da. Acord intotdeauna prioritate la coada.”

„Tocmai am povestit. Din pacate in secolul 21 ajung declaratii care erau facute in secolul 20. Orice ratificare a unui act international e binevenita, dar nu fara a face un serios studiu de compatibilitate, pentru ca consecintele vor fi acelea pe care le vedeti si astazi”, a mentionat presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: