Criza din Armenia va fi subiect de discutii intre Ursula von der Leyen si Antony Blinken, pe fondul temerilor de un nou razboi

externe

pashinian

Inalti oficiali ai Uniunii Europene si ai Statelor Unite se vor intalni cu prim-ministrul armean Nikol Pasinian in doua saptamani, pe fondul temerilor ca ar putea izbucni un nou conflict cu Azerbaidjan, relateaza Politico.

Presedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, il va gazdui atat pe Pasinian, cat si pe secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, pe 5 aprilie, la Bruxelles, a declarat, joi, Armen Grigorian, secretarul Consiliului de Securitate al Armeniei.

Armenia, un aliat apropiat al Rusiei din punct de vedere istoric, si-a intarit legaturile cu Occidentul dupa invazia din Ucraina, trimitand ajutor umanitar la Kiev, organizand exercitii comune cu trupele americane si inghetandu-si calitatea de membru al aliantei militare condusa de Moscova, CSTO. Guvernul lui Pasinian a anuntat ca intr-o zi va incerca sa adere la UE.

Ruptura Armeniei de Rusia vine dupa ce Kremlinul a refuzat sa-i ia partea intr-un conflict armat cu Azerbaidjanul vecin. Pasinian a spus saptamana aceasta ca s-ar putea ajunge la un alt razboi sangeros intre cele doua foste republici sovietice.

O ofensiva azera din septembrie anul trecut a cucerit regiunea separatista Nagorno-Karabah, declansand un exod in masa al celor 100.000 de locuitori armeni, in timp ce trupele rusesti de mentinere a pacii au asistat pasive. Azerbaidjanul neaga ca are planuri de a lansa un atac asupra Armeniei.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: