CSM ii spulbera visele lui Liviu Dragnea. Seful PSD s-a bucurat degeaba, magistratii anunta ca renunta la pragul de 50.000 de euro

news

CSM a anuntat, miercuri seara, intr-un comunicat de presa ca renunta la propunerea de introducere a unui prag de 50.000 de euro pentru abuzul in serviciu. Dragnea s-a declarat, anterior exttrem de incantat de acest prag.

”Retinand ca propunerea Consiliului Superior al Magistraturii vizand modificarea articolului 308 din Codul Penal a fost interpretata intr-un sens contrar celui urmarit, iar discursul public a valorificat-o ca potentiala sursa pentru modificarea continutului infractiunii de abuz in serviciu savarsita de catre functionarii publici, ipoteza pe care Consiliul o respinge in mod categoric, incriminarea sa fiind pe deplin justificata, in sedinta Comisiei nr.1 – Legislatie si cooperare interinstitutionala de azi, 16 mai 2018, a fost reevaluat continutul propunerii de text pentru a intari scopul urmarit initial – recuperarea prioritara a prejudiciului in cazul infractiunilor savarsite exclusiv in mediul privat

Consiliul Superior al Magistraturii respinge in mod categoric distorsionarea opiniilor exprimate de acesta in exercitarea rolului sau constitutional, in cadrul dezbaterilor publice de catre persoane din intreg spectrul politic”, a anuntat CSM, miercuri, intr-un comunicat de presa.

Presedintele PSD Liviu Dragnea declarase anterior, despre pragul de 50.000 de euro, ca „este foarte bine ca tot mai multe institutii ies din abordarea tenebroasa si intunecata care a caracterizat Romania in ultimii zece ani”.

„Mi se pare un pas important. Ceea ce mi se pare foarte important este ca din ce in ce mai multe institutii inteleg sa iasa din abordarea tenebroasa si intunecata care a caracterizat Romania in ultimii zece ani si mai mult si sa ne indreptam spre o abordare pozitiva, corecta si sanatoasa, avand in vedere cresterea si dezvoltarea acestei tari. Orice atitudine de genul asta, din punctul meu de vedere este un pas important si o masura pozitiva”, a declarat Liviu Dragnea miercuri, in Parlament, intrebat cum i se pare propunerea facuta de CSM.

Intrebat daca acest amendament ar trebui extins si pentru functionarii publici, liderul PSD a evitat sa raspunda, precizand in schimb ca cel mai important lucru care trebuie sa se intample in Romania este schimbarea Codurilor penale.

„In orice domeniu trebuie o astfel de abordare. Aici este poate cel mai important lucru care trebuie sa se intample in Romania: schimbarea codurilor”, a spus Dragnea

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: