”Victor Orban scapă de Târgoviște. „Olé-olé, olé, olé, Viktor Orban nu mai e!” – mă pregătesc să strig, ca în `89. Orban e un Ceaușescu. A împânzit mediul politic și de afaceri cu cimotiile și acoliții lui, creând o rețea de corupție la nivel de stat comparabilă cu a Ceaușeștilor. Încearcă să acopere situația economică a Ungariei, mai proastă decât a României, cu „dușmanul iestern”, UE-Ucraina.
Până și un stadion a construit în comuna sa natală, aidoma lui Ceaușescu în Scornicești. Un singur lucru nu a făcut: nu a sugrumat alegerile libere; în compensație, nu va fi împușcat.
E posibil ca Trump, trăgând învățăminte din ce se întâmplă cu Orban, să suspende sau să amâne sine die alegerile congresionale din toamnă. Oricum, este prima înfrângere la scor a lui Trump, ayatollahul mincinoșilor, care l-a susținut bombastic și fără rezerve pe Orban. Urmează cea cu Iranul, „distrus, desființat, terminat pe decenii””, a transmis CTP.
Numărătoarea oficială a voturilor din Ungaria arată o creștere constantă a Tisza, în timp ce partidul lui Viktor Orban, Fidesz, este într-o continuă scădere.
Cam acesta este trendul:

„Ungurii au făcut iarăși istorie”, a declarat Peter Magyar, liderul Tisza. „Vedem și auzim semne privind posibile provocări. Oricine are o minimă logică înțelege că un partid care se așteaptă la o victorie clară nu are niciun interes să recurgă la acțiuni violente”, a declarat acesta, citat de Telex.
El a adăugat că „dacă rezultatele vor fi cele așteptate, vom avea un mare carnaval maghiar”.
Viktor Orban nu și-a făcut apariția la sediul partidului, în locul său apărând Gergely Gulyás, șeful de cabinet și de campanie al lui Viktor Orbán. „Prezența foarte ridicată e rezultatul mobilizării Fidesz”, a spus acesta. Tabăra Orban crede că Fidesz va deține majoritatea în continuare.
Rezultate prezentate de Telex, în urma unui sondaj realizat de 21 Kutatóközpont, arată o victorie clară a Tisza.

Alte rezultate, prezentate de RTL, anunță un scor și mai mic pentru Fidesz-ul lui Orban: 37,1%. Tisza ar avea 57,1%.

Premierul Viktor Orbán a declarat anterior că alegerile reprezintă „o celebrare a democrației” și a încurajat participarea.
„Dacă vrem să apărăm securitatea Ungariei, niciun patriot nu poate rămâne acasă”, a transmis acesta.
Totodată, liderul ungar a afirmat că nu intenționează să se retragă din viața politică.
„În niciun caz nu este ultima mea alegere, sunt un om tânăr”, a spus Viktor Orbán, adăugând că ar demisiona în cazul unei „înfrângeri majore”.
Participarea la alegerile din Ungaria a depășit 74% până la ora 17:00, stabilind deja un nou record absolut înainte de închiderea urnelor, evoluție care confirmă mobilizarea masivă a electoratului și este interpretată de analiști drept un semnal negativ pentru premierul Viktor Orbán și partidul său.
Datele privind prezența la vot arată că nivelul înregistrat până la ora 17:00 a depășit deja recordul stabilit în 2002, cu două ore înainte de închiderea urnelor.
Potrivit estimărilor, participarea ridicată se manifestă în aproape toate regiunile țării.
„Până la ora 17:00, peste 74% dintre alegători au votat, ceea ce înseamnă că recordul absolut din 2002 a fost deja depășit cu două ore înainte de închiderea urnelor”, au indicat datele prezentate oficial.
La închiderea urnelor, prezența se apropia de 80%. Peste 77.8% din alegători au votat până la ora 18.30.