CTP desfiinteaza formularea „distantare sociala”: „De ce sociala? Inseamna ca eu ca inginer ma distantez de medici si muncitori”

news

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat ironic modul termenii pe care ii folosesc autoritatile pentru a impune distantarea intre oameni. El spune ca formularea „distantare sociala” este gresita.

„Nu stiu de ce ii spune distantare sociala. De ce sociala? Distantare sociala, adica inseamna ca eu ma distantez de medici si de muncitori, in calitate de inginer. Asta inseamna distantare sociala. Distantare fizica, e numai parametrul asta in discutie! Fizic, suntem la distanta, in rest putem sa comunicam in orice moment. Deci, nu distantare sociala, ci distantare fizica”, a declarat CTP la Europa FM.

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat, luni, ca incepand cu 16 mai „este cert” ca se vor elimina restrictiile in ceea ce priveste circulatia in interiorul localitatilor, insa a precizat ca deplasarea intre localitati se va face cu anumite restrictii, ce urmeaza sa fie stabilite.

„In ceea ce priveste interiorul localitatii, va fi o deplasare fara restrictii. Deplasarea in afara localitatii – se vor pastra anumite restrictii, pe care urmeaza sa le definim in perioada care va urma. Dar va exista posibilitatea de deplasare si in afara localitatilor”, a declarat Ludovic Orban la Digi24.

Premierul a adaugat ca hotelurile si parcurile ar putea fi redeschise, cu pastrarea unor reguli de distantare sociala, dar ca restaurantele si locurile de joaca vor ramane cel mai probabil inchise.

„Nu cred ca se poate renunta la restrictia legata de spectacole, unde se aduna un numar foarte mare de persoane si riscul de transmitere a virusului este foarte mare. In general, locurile in care se aduna foarte multa lume si stau o perioada de timp si la o distanta mica se vor relua mai greu. In privinta parcurilor, riscul epidemiologic este relativ scazut si probabil vor face parte dintre masurile de relaxare. Exista o exceptie, si anume, locurile de joaca pentru copii, unde exista un risc epidemiologic mai mare si este posibil ca si in cazul in care parcurile se vor deschide, locurile de joaca sa ramana in continuare inchise. Va ramane restrictia legata de numarul maxim de persoane care pot sa stea sau care se pot deplasa si care va ramane la trei persoane. Hotelurile, dupa parerea mea, pot sa functioneze. In privinta restaurantelor, riscul epidemiologic este mare, pentru ca e clar ca nu poti sa porti masca. Este foarte greu sa asiguri distanta intre comeseni si izolarea intre diferitele mese”, a explicat Orban.

El a precizat ca in momentul de fata se realizeaza o analiza impreuna cu Institutul National de Sanatate Publica si reprezentanti ai Consiliului de Suport Tehnico-Stiintific privind riscul epidemiologic aferent fiecarei restrictii ce urmeaza sa fie ridicata.

„In mod clar, aceasta ridicare a restrictiilor se va face in etape, gradual, vom lasa un timp dupa ridicarea restrictiilor pentru a vedea daca contextul epidemiologic evolueaza intr-un fel sau altul. Abia dupa ce vom consolida niste ridicari de restrictii vom ridica si altele”, a mai spus Orban.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: